Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Studiu iSense Solutions: Cât de expuși sunt românii la știri false

Deși Facebook este principala lor sursă de informații online, cei mai mulți români din mediul urban consideră că acesta este, în același timp, și canalul cu cele mai multe știri false, arată un studiu realizat de compania iSense Solutions. Însă doar jumătate dintre români, atunci când află o știre care îi interesează, verifică de cele mai multe ori și din alte surse dacă aceasta este adevărată.

Conform datelor iSense Solutions, românii urmăresc știrile în special la TV (90%) și pe internet (89%), următoarele canale în topul preferințelor lor fiind radioul (58%), aplicaţiile mobile de ştiri (37%) şi ziarele şi revistele tipărite (30%). Barbaţii, mai mult decât femeile, urmăresc ştiri la radio (64% vs 52%) şi prin aplicaţii mobile (41% vs 32%).

Pe internet, principalele surse de informare sunt Facebook (89%), site-urile de știri (64%), e-mail (58%), Google (55%) și ziarele sau revistele online (47%). Cele care conțin cele mai multe știri false, în opinia românilor, sunt Facebook (75%), blogurile (69%), Twitter (64%), forumurile (63%), ziarele/revistele tipărite sau online (61%) și TV-ul (59%).

Domeniile care prezintă cel mai mare interes pentru persoanele care urmăresc știri sunt Ştirile naţionale (93%), Vreme (93%), Educaţie/sănătate (81%), Ştiri locale (87%) şi Divertisment (83%). În același timp, domeniile cu cele mai multe ştiri false sunt considerate: Politica (87%), Evenimente mondene / celebrităţi (83%), Domeniul financiar / afaceri / economie (57%) şi Stirile naţionale (54%).

„Deși românii par conștienți de expunerea lor la știri false – 9 din 10 susținând că li se întâmplă să descopere că o știre pe care inițial o considerau adevărată este falsă,  doar jumătate dintre ei verifică veridicitatea informațiilor, chiar și înainte de a le împărtăși altor persoane. Mai mult decât atât, majoritatea continuă să folosească aceleași canale pe care au descoperit știri false, însă le scade încrederea în ele”, afirmă Traian Năstase, Managing Partner, iSense Solutions.

Românii consideră că, pentru a fi credibilă, o știre trebuie să respecte următoarele condiții: să precizeze sursele de unde au fost preluate fotografiile și informațiile (82% dintre români), să nu apară într-o publicație sponsorizată de entități cu interese – spre exemplu, știri politice în publicații / canale sponsorizate de partide politice (58%), să conțină fotografii drept dovezi (57%), să includă multe detalii (56%) și să apară într-o publicație prestigioasă, de încredere (52%).

În ceea ce privește sursele pe care românii verifică veridicitatea unei știri, sunt preferate Google (62%), site-urile de știri (46%), TV-ul (40%) și ziarele/revistele online (39%).
Romanii consideră că cei responsabili să se asigure că în presă sau pe internet nu apar știri false sunt  conducătorii trusturilor de presă (65%), managerii companiilor care gestionează conținutul online (60%) sau organizațiile profesionale (53%), precum și oamenii care obișnuiesc să împărtășească informații cu ceilalți (32%).

Studiul mai arată că 60% dintre români susțin că au primit știri false chiar de la prietenii apropiați, 49% de la colegii de școală sau serviciu, 39% de la cunoscuți și 31% de la persoane pe care nu le-au cunoscut decât online, iar aceste informații au fost transmise în special pe Facebook (79%) și prin viu grai (68%), dar și pe email (31%) și messenger (26%).

„Cu acest studiu, ne-am propus să analizăm și modul în care românii sunt expuși la știri false chiar de către cei apropiați. Astfel, ne-a surprins faptul că majoritatea dintre ei spun că și-au dat seama în ultimul an că persoane din jurul lor au împărtășit cu ei știri false, primind astfel de informații chiar de la prietenii apropiați. Totuși, acest comportament nu este cauzat de rea voință, ci de faptul că nu obișnuim să verificăm veridicitatea știrilor, în special în contextul unui flux imens de informații cu care suntem asaltați pe mai multe device-uri și canale”, adaugă Andrei Cânda, Managing Partner iSense Solutions.

Potrivit datelor iSense Solutions, 94% dintre cei care urmăresc știri spun că împărtășesc știrile care îi interesează cu alte persoane, în mod direct – față în față (83%) sau la telefon (61%), precum și prin postări/distribuiri pe rețelele de socializare (52%).

Studiul a fost realizat online de către compania iSense Solutions pe un eșantion de 800  de respondenți, membri ai Panelului ResearchRomania.ro. Datele sunt reprezentative pentru persoanele cu vârsta de peste 18 ani, din mediul urban din România, care urmăresc știrile, indiferent de domenii și canalele utilizate (adică 98% din totalul populației din mediul urban, +18 ani). Rezultatele au un grad de eroare de +/-3.46%, la un nivel de încredere de 95%.

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.