Peste jumătate dintre români consideră că George Enescu a avut cel mai mare impact pozitiv asupra muzicii românești din ultimii 100 de ani, arată un studiu realizat pentru postul de televiziune HISTORY. În plus, respondenții consideră că literatura este dominată de Mircea Eliade, în timp ce Henri Coandă este indicat ca având cea mai semnificativă contribuție în domeniul științei.
Astfel, conform studiului, topul personalităților din muzica românească a ultimilor 100 de ani este dominat de George Enescu (57,1%), urmat la o distanță considerabilă de Maria Tănase (14,7%) și trupa Phoenix (10,4%). Clasamentul personalităților cu impact pozitiv asupra muzicii este completat în mare măsură de artiști din zona de muzică ușoară: Tudor Gheorghe, Gică Petrescu și Ion Dolănescu, fiecare înregistrând între 3% şi 6% dintre voturi.
În ceea ce privește domeniul științei, 34,2% dintre români îl plasează pe Henri Coandă în topul personalităţilor cu cel mai mare impact pozitiv în ultimii 100 de ani, în timp ce aproximativ o cincime i-a indicat pe Ioan Cantacuzino (19,4%) și Ana Aslan (18,1%). Pe de altă parte, unul din 10 români nu a știut ce personalitate să indice, nume importante din știință, precum Emil Racoviță sau Nicolae Paulescu, obținând sub 9%.
De asemenea, conform participanților la studiu, clasamentul literaturii românești din ultimii 100 de ani este dominat de Mircea Eliade (28,7%), urmat de Marin Preda (23,5%), Liviu Rebreanu (16,9%) și Nichita Stănescu (10%).
Informaţiile sunt rezultatele unei cercetări realizate de HISTORY, în care românii au mai fost rugați să indice personalități istorice remarcabile, perioade istorice benefice pentru țară, precum și evenimente economice și politice cu impact pozitiv asupra populației. Astfel, aproape jumătate dintre aceștia consideră că perioada interbelică (1918-1938) a fost cea mai benefică din ultimii 100 de ani pentru România, în timp ce Regele Mihai, urmat de fostul dictator comunist Nicolae Ceaușescu, a fost indicat ca personalitatea cu cel mai mare impact pozitiv asupra românilor.
Studiul a fost realizat de către compania iSense Solutions pentru HISTORY România, pe un eșantion reprezentativ de 1.051 de respondenți, din mediul urban, cu vârsta cuprinsă între 16-65 de ani. Acesta a fost realizat cu ocazia aniversarii a 100 de ani de la Marea Unire.