În contextul în care cea mai mare amploare a fenomenului telemuncă este vizibilă în domeniul tehnologiei & IT, Equatorial, companie care susține dezvoltarea abilităților soft prin programe de leadership dedicate și adaptate conform nevoilor specifice din domeniul IT&C, a demarat un studiu reprezentativ în rândul team leader-ilor din România, în parteneriat cu Reveal Marketing Research, pe teme legate de atitudini în raport cu locul de muncă.
Cercetarea desfășurată în perioada martie-aprilie 2022 în rândul a 317 respondenți evidențiază că:
- Noile forme ale organizării muncii i-au determinat pe 67% dintre team leaderii din IT să își dezvolte noi abilități de comunicare și relaționare cu echipa pentru a păstra un nivel optim de productivitate.
- În prezent, 8 din 10 team leaderi consideră că provocările de ordin uman, ce țin de interacțiunea dintre oameni, se dovedesc a fi mai greu de gestionat decât cele de ordin tehnic.
Provocările neprevăzute care au fost aduse de telemuncă au obligat liderii de echipă să adopte un nou stil de conducere
Noul context creat de modelul de lucru de acasă a reprezentat o provocare pentru 72% dintre team leaderi, 67% dintre aceștia menționând că au fost nevoiți să dezvolte noi abilități pentru a menține un nivel optim de implicare și productivitate în cadrul echipei.
Printre cele mai mari provocări menționate de team leaderi în activitatea lor zilnică se numără adaptarea skill-urilor pentru telemuncă (68%) și lipsa interacțiunii zilnice cu echipa (55%).
Întrucât trecerea la telemuncă a presupus o schimbare rapidă a modului de lucru, liderii de echipă au avut nevoie de mai mult timp și au depus un efort suplimentar pentru a lua decizii potrivite și eficiente. Astfel, o treime dintre aceștia consideră găsirea de soluții la problemele echipei un aspect dificil al activității lor din prezent.
Modul de organizare a muncii în stil hibrid începe să devină un standard pentru companii. Astfel, team leaderii sunt principalii actori care trebuie să ajute companiile pe de o parte, iar angajații pe de altă parte, să ajungă la un numitor comun în ceea ce privește modelul optim de lucru. 3 din 10 team leaderi consideră aspecte dificile la locul de muncă motivația și moralul angajaților, astfel că aceștia sunt puși într-o poziție dificilă de a găsi soluții pentru a repune în mișcare mecanismul lucratului de la birou, fără a înregistra scăderi ale productivității la nivelul echipei.
Paradigma muncii hibrid a subliniat importanța dezvoltării de soft skills de către team leaderi pentru a face față schimbărilor constante de la locul de muncă
Pentru 76% dintre team leaderi, provocările de ordin uman ce țin de interacțiunea cu oamenii se dovedesc a fi mai greu de gestionat decât cele de ordin tehnic.
În acest context, team leaderii consideră în proporție de 97% că abilitatea de a empatiza și comunica eficient cu membrii echipei joacă un rol fundamental în activitatea lor de zi cu zi, în special pentru că 56% dintre lideri au identificat o creștere a dificultăților de comunicare.
Metodologie: Studiul Reveal Marketing Research s-a desfăşurat online în perioada 25.03 – 05.04.2022 pe un eşantion reprezentantiv pentru universul liderilor de echipa din departamente de IT & Tech, cu vârsta 25+, din mediul urban, utilizatori de internet. Mărimea eșantionului a fost de 317 respondenți, iar eroarea maximă de eșantionare este +/-5.6% la un nivel de încredere de 95%.
*** Datele aparțin companiei de cercetare de piață Reveal Marketing Research și sunt utilizate pentru punerea în context a studiilor comerciale realizate în viitor pentru clienții companiei.