- În ciuda faptului că aproape trei sferturi dintre românii din mediul urban consideră că responsabilitățile din casă ar trebui distribuite în mod egal între femei și bărbați, în realitate acest lucru e valabil în doar 27% dintre cazuri.
- 43% dintre românii din mediul urban petrec între 5 și 7 ore sau peste 7 ore pe săptămână în bucătărie, echivaletul unei zile de muncă în plus.
- Când vine vorba de gătit, femeile sunt responsabile de pregătirea mesei în proporție de 53%, față de doar 5% bărbații, în timp ce pentru 28% dintre respondenți, sarcina revine ambilor parteneri.
Studiul a pornit cu obiectivul de a analiza tendințele în ceea ce privește responsabilitățile casnice la românii din mediul urban, cu accent pe obiceiurile și percepțiile lor în relație cu mesele de acasă.
Relația actuală a românilor din mediul urban cu gătitul
Când vine vorba de gătit, femeile sunt cele care se ocupă de pregătirea meselor în familie (53%), în timp ce doar 5% dintre bărbați au această responsabilitate. Totuși, se observă o tendință de începere a echilibrării sarcinilor casnice în relație cu gătitul în mediul urban, studiul arătând că pentru 28% dintre respondenți, ambii parteneri sunt responsabili de prepararea mesei acasă.
Rezultatele arată că gătitul e resimțit ca o plăcere doar dacă ocupă între 1 și 2 ore pe săptămână, iar apoi devine stresant pentru 26% dintre respondenți.
Când timpul petrecut în bucătărie crește la 3-4 ore pe săptămână, gătitul devine neplăcut pentru 23% dintre românii din mediul urban, iar aici e vorba în principal de femei și persoanele cu vârste cuprinse între 18 și 29 de ani, indiferent de statutul marital. Totodată, 29% dintre respondenți declară că pot găti oricât, asociind prepararea mâncării în casă cu momente de relaxare.
Alternarea gătitului acasă cu comandatul de mâncare – noua normalitate pentru românii din mediul urban
Din studiu reiese că majoritatea românilor din mediul urban (43%) încă gătesc în fiecare zi sau aproape zilnic, în timp ce 38% gătesc o dată la 2-3 zile. E vorba aici în principal de femei și persoanele între 30 și 39 de ani. La nivel de ore petrecute în bucătărie, studiul arată că 43% gătesc între 5 și 7 ore și peste 7 ore pe săptămână, durată echivalentă cu o zi de muncă în plus în economia unei săptămâni.
Ca o alternativă la gătit, 48% dintre românii din mediul urban aleg să comande mâncare acasă ocazional, peste un sfert (26%) mai degrabă în weekend, în timp ce 16% comandă o dată la 2-3 zile. În ceea ce privește momentele în care românii aleg să gătească sau să comande, studiul evidențiază cina sau prânzul cu familia (63%) și masa copiilor (60%) ca principale ocazii de gătit, în timp ce masa din weekend (34%) și cina după o zi de muncă (34%) sunt principalele ocazii de comandă.
Studiul mai arată și că suma alocată de 56% dintre participanții la studiu pentru pregătirea unei mese este între 51 și 100 de lei, aceeași sumă pe care 55% dintre respondenți o cheltuie la o comandă pentru acasă.
În plus, 38% dintre respondenți consideră că mâncarea comandată este mai variată decât cea gătită. Din studiu reiese și că alternarea gătitului cu comandarea unei mese pentru familie reprezintă o plăcere pentru 39% dintre românii din mediul urban.
Locul tău e în bucătărie când vrei tu să fie – noua campanie Tazz cu Delia, Adrian Despot și Chef Sorin Bontea
„Am demarat acest studiu pentru a vedea cât timp petrec în bucătărie românii din mediul urban. Concluziile vorbesc de la sine: aproape jumătate dintre respondenți au spus că petrec între 5 și 7 ore sau chiar peste 7 ore pe săptămână în bucătărie, adică echivalentul unei zile de lucru în plus pe săptămână. Rezultatele studiului ne confirmă astfel gândul principal de la care am pornit noua campanie: „Locul tău e în bucătărie când vrei tu să fie”, prin care am vrut să le spunem românilor că atunci când nu au timp, chef sau inspirație să gătească acasă, e ok să își facă poftele cu o comandă, fără să se simtă vinovați.” a declarat Răzvan Acsente, Chief Marketing Officer Tazz.
Tazz a lansat o nouă campanie de comunicare ce are în centru piesa TOT CE VREI și un videoclip cinematic care îi are ca protagoniști pe cei trei ambasadori Tazz – Delia, Adrian Despot și Chef Sorin Bontea. Mesajul din spatele campaniei este „Locul tău e în bucătărie când vrei tu să fie”, un manifest prin care Tazz dorește să ofere românilor o alternativă pentru zilele în care nu există timp, chef sau energie pentru gătit.
Studiul a fost realizat de Tazz în parteneriat cu Cult Market Research pe un eșantion de peste 500 de persoane din mediul urban, reprezentat în proporție de 51% de femei și 49% de bărbați, cu vârste cuprinse între 18 și 50 de ani.