Pandemia de COVID-19 a schimbat parțial comportamentul consumatorilor din piața auto. O parte dintre aceștia și-au amânat planurile de a achiziționa un autovehicul nou, iar interesul pentru motoarele cu sisteme alternative de propulsie înregistrează un regres temporar. Deși tendința către mașinile electrice pare să se consolideze pe termen lung, în actualul context dominat de incertitudine, consumatorii tind să caute confortul unei tehnologii cunoscute, testate și accesibile, reiese din studiul Deloitte 2021 Global Automotive Consumer Study, derulat în 23 de țări din întreaga lume.
Cei mai mulți consumatori care și-au amânat intenția de cumpărare provin din țările asiatice (India – 38%, Coreea – 32% și China – 29%), în timp ce europenii își mențin în mare parte planurile stabilite anterior. Dintre țările europene participante la studiu, Italia înregistrează cel mai mare procent al celor care au amânat cumpărarea unei mașini noi din cauza pandemiei (32%), urmată de Spania (29%), Marea Britanie (20%) și Franța (17%). Din rândul celor care s-au răzgândit în privința tipului de autovehicul pe care vor să îl cumpere, mulți s-au reorientat către o mașină mai ieftină – Japonia (44%), China (44%), Germania (48%), Coreea (51%), SUA (55%) și India (65%).
În ceea ce privește tipul de motor preferat, în Italia, țară care anul trecut se afla pe primul loc în Europa în privința interesului pentru automobilele dotate cu sisteme alternative de propulsie (electrice sau hibride), procentul a urcat de la 58% la 61% anul acesta. Spania înregistrează o situație similară (62% preferă sistemele alternative, iar 34% pe cele clasice). În schimb, în Germania, interesul pentru mașinile nepoluante a scăzut de la 51% în 2020 la 41% în 2021. Și în alte țări europene, majoritatea consumatorilor înclină acum mai degrabă spre mașinile cu motoare clasice – Belgia (61%), Austria (58%), Marea Britanie (54%).
Autonomia limitată și lipsa infrastructurii de încărcare sunt principalele aspecte care preocupă consumatorii din majoritatea țărilor analizate cu privire la mașinile electrice.
„Prudența manifestată de consumatori este firească în perioade dominate de incertitudine. În acest context, este de remarcat faptul că europenii sunt mai optimiști decât asiaticii și își mențin planurile cu privire la achiziționarea unui autovehicul nou. În privința scăderii interesului pentru mașinile electrice și hibride, explicabilă prin nevoia de stabilitate a consumatorilor, este de așteptat să fie una temporară și, odată cu restabilirea încrederii în evoluția de ansamblu a economiei, să revină și preocuparea pentru protecția mediului și, implicit, apetitul pentru acest gen de motoare. În România, autoritățile continuă stimularea înnoirii parcului auto și în mod special înlocuirea mașinilor vechi cu unele mai puțin poluante, prin acordarea de prime (ecobonusuri) din ce în ce mai mari.
În ediția din acest an, prima de casare acordată în cadrul programului Rabla Clasic a crescut de la 6.500 de lei la 7.500 de lei, iar valoarea ecobonusurilor acordate a fost, de asemenea, majorată. În plus, ambele programe, Rabla Clasic și Rabla Plus, au fost flexibilizate”, a declarat Ciprian Gavriliu, Partener Servicii Fiscale, Deloitte România.
Pe de altă parte, când iau în calcul cumpărarea unei mașini noi, consumatorii pun siguranța pe primul plan. Americanii sunt interesați, în principal, de dotarea cu un sistem de alertă pentru punctul „mort” (70%), în timp ce indienii (89%), chinezii (85%) și japonezii (83%) sunt preocupați de sistemul de frânare automată de urgență. În Europa, belgienii, germanii și austriecii pun pe primul loc dotarea cu un sistem de alertă pentru punctul „mort” (71%, 65%, respectiv 66%), în timp ce spaniolii, italienii și francezii sunt interesați cel mai mult de sistemul de frânare automată de urgență (84%, 83%, respectiv 76%).
În privința dificultăților financiare, tinerii sunt cei mai expuși în această perioadă. Procentul consumatorilor cu vârste între 18 și 34 de ani din SUA și Germania care au cerut amânarea plății ratelor la mașină este cu mult mai mare decât în cazul celor cu vârste mai înaintate, aspect care ridică întrebări cu privire la capacitatea acestora de a sprijini o revenire sustenabilă a cererii pe piața auto, conform studiului.
Vânzarea online capătă contur și în acest domeniu, însă majoritatea consumatorilor preferă încă să cumpere personal viitoarea mașină, din moment ce anumite aspecte din procesul de cumpărare rămân dificil sau chiar imposibil de digitalizat, cum ar fi testarea.
La realizarea studiului Deloitte Global Automotive Consumer Study 2021 au participat aproximativ 24.000 de consumatori din 23 de țări, dintre care șapte din Europa – Austria, Belgia, Franța, Germania, Italia, Marea Britanie și Spania.