Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Studiu: Bilantul pietei de resurse umane in trimestrul I din anul 2010

– Strategia de resurse umane
– Dezvoltarea organizaţională
– Instruire şi dezvoltare profesională
– Managementul performanţei
– Recrutare şi selecţie
– Legislaţia muncii şi relaţii industriale

HR Management Club (www.hr-club.ro), asociaţia profesioniştilor în resurse umane din România, anunţă lansarea studiului <>, realizat în perioada aprilie – mai 2010 pe un eşantion de peste 200 de manageri generali şi directori de resurse umane din România, cu sprijinul companiei de cercetare de piaţă Daedalus Millward Brown. Studiul reprezintă o radiografie a pieţei de resurse umane în primul trimestru al anului 2010 prin comparaţie cu ultimul trimestru al anului 2009.

Acesta este cel de al doilea studiu realizat în cadrul proiectului "Parteneriat în sprijinul dezvoltării domeniului resurselor umane", cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 şi implementat de Asociaţia HR Management Club în perioada mai 2009 – august 2010.

– Strategia de resurse umane

Studiul arată că bugetul de resurse umane s-a îndreptat cu prioritate către activităţile de training şi dezvoltare profesională, către activităţile de remunerare şi cele de recrutare. De asemenea, studiul relevă faptul că 19.3% dintre companiile respondente au avut în primul trimestru al anului 2010 un buget de resurse umane de până la 5000 de euro, iar 18% dintre companii administrează bugete de resurse umane mai mari de 50.000 euro.

– Dezvoltarea organizaţională

Majoritatea companiilor respondente (48%) au implementat proiecte de managementul schimbării în primul trimestru din anul 2010, iar schimbarea a vizat în principal procesele din interiorul organizaţiei (23.3%).

– Instruire şi dezvoltare profesională

Conform studiului, o treime dintre respondenţi declară că bugetul alocat pentru training/angajat este mai mic de 200 de euro. Între cele mai utilizate metode de instruire a angajaţilor rămân training-ul intern (86.2%) şi training-ul extern (66.6%), un loc important revenind şi platformelor de e-learning (40.1%). Programele de MBA reprezintă o modalitate restrânsă de dezvoltare a angajaţilor, doar 11.9% dintre companiile respondente investesc în astfel de programe.

Conform aceluiaşi studiu, companiile investesc în mod egal atât pentru dezvoltarea abilităţilor tehnice cât şi pentru dezvoltarea abilităţilor de comunicare, de leadership de relaţionare şi lucru în echipă (70%).

– Managementul performanţei

Majoritatea organizaţiilor s-au orientat către motivarea non-financiară a angajaţilor şi au optat pentru asigurarea unui mediu de lucru plăcut (45.6%), recunoaşterea oficială a meritelor angajaţilor lor (30%), întâlniri formale cu managementul de vârf al organizaţiei şi activităţi de învăţare şi dezvoltare (36%). De asemenea, aşa cum se arată în studiu, 43.6% dintre companii au promovat 5% dintre angajaţi în primul trimestru al acestui an.

– Recrutare şi selecţie

Dintre companiile respondente, au existat diferite abordări în planurile de recrutare pentru Q1/ 2010 faţă de finele anului 2009. Cele mai căutate poziţii au fost cele de specialist (66.2%), urmate de angajaţii entry level (42.5%) şi middle level (40.4%). Dintre companiile respondente, 21.4% au căutat seniori în primul trimestru.

Recrutarea externă reprezintă principala sursă de atragere a noilor angajaţi pentru poziţii de entry level, iar companiile apelează la site-urile de recrutare (86.9%), aplicaţiile directe şi recomandările angajaţilor (71%), în timp ce târgurile de job-uri (23.4%) ocupă ultimele poziţii în obişnuinţele de recrutare ale companiilor din România.

Angajatorii se uită în piaţă când vine vorba de recrutarea specialiştilor. Recrutarea externă (17.1%) este o practică mai des utilizată decât recrutarea internă (13.6%). Experienţa anterioară (86.5%), abilităţile practice (57.4%) şi compatibilitatea cu cultura organizaţională (42.1%), reprezintă principalele criterii de decizie ale angajatorului.

Managementul de mijloc este recrutat preponderent din surse externe companiei, aşa cum se arată în studiu, iar în recrutarea pentru managementul de vârf companiile se bazează cel mai mult pe head-hunter-i.

Tendinţa care s-a observant în aceasta perioadă este creşterea aplicatiilor spontane prin diferite căi. Astfel, din totalitatea CV-urilor primite pentru poziţii de specialisti şi pentru poziţii de middle management, companiile declară că numai un procent de 10% reprezintă candidaturi eligibile.

– Legislaţia muncii şi relaţii industriale

Conform studiului, 4 din 10 organizaţii au implementat un plan de restructurare în acest trimestru, Concedierile individuale 69.8%, pensionări 60.3%, plecări voluntare 21.1% şi concedieri colective 27.2%.

Bucuresti, 10.06.2010

{mosloadposition user9}

{mosloadposition user10}

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.