Directorii financiari din companii mari sau mici, active în domeniul public și privat, își exprimă îngrijorarea privind efectele Covid-19 asupra personalului, productivității și a fluxului de numerar, potrivit unui studiu realizat de ACCA – Association of Chartered Certified Accountants pe un eșantion de 10.000 de profesioniști.
Scăderea fluxului de numerar va avea un impact puternic asupra companiilor, afectând viabilitatea acestora. Autoritățile din multe țări de pe glob au anunțat în acest sens pachete financiare de sprijin pentru companii. Cu toate acestea, directorii financiari care au participat la studiul ACCA sunt rezervați în a afirma dacă acestea vor avea o contribuție majoră. Opt din zece lideri de business iau în calcul o scădere a veniturilor și profitului.
„Datele colectate global confirmă faptul că răspândirea Covid-19 va afecta serios majoritatea domeniilor de activitate, indiferent de mărimea companiilor, regiunea sau țările în care acestea activează. Principala problemă în mediul de business este reprezentată de lipsa de predictibilitate care nu permite o organizare clară, reacții și estimări corecte. Chiar dacă această perioadă este foarte dificilă, trebuie să ne uităm și la oportunități și să luăm în calcul orice opțiuni pentru a permite companiilor mari sau mici să supraviețuiască”, a declarat Jamie Lyon, Director Business Management, Cercetări Profesioniste – ACCA.
Studiul ACCA a fost realizat pentru a înțelege cum sunt afectate afacerile din întreaga lume din perspectiva membrilor ACCA – specialiști în finanțe, activi într-o varietate amplă de companii și organizații din întreaga lume.
Rezultatele creează o imagine de ansamblu a implicațiilor pe termen mediu, evidențiind, în egală măsură, măsurile luate sau plănuite de companii pentru atenuarea daunelor. De asemenea, studiul prezintă și lecții pe care mediul de business le poate învăța din această pandemie.
„Concluziile pentru respondenții din Europa Centrală și de Est, inclusiv un grup de 74 de experți financiari din România, arată că primele trei probleme care afectează întreprinderile și liderii în acest moment de încercare sunt: productivitatea angajaților, comenzile scăzute și fluxul de numerar. Doar 46% dintre liderii afacerilor au reușit să își schimbe bugetele și previziunile financiare pentru anul acesta, iar, dintre aceștia, 80% prognozează o scădere în 2020, comparativ cu anul trecut”, afirmă Andreia Stanciu, director ACCA pentru Europa de Sud-Est.
ACCA recomandă companiilor și organizațiilor să apeleze acum la strategiile clasice de acțiune în perioade de criză. Importante sunt trei elemente cheie:
1. Acționați și răspundeți sustenabil, gândind pe termen lung, acordând atenție deosebită angajaților și acționarilor;
2. Analizați informațiile colectate din diverse surse și identificați ce vă poate ajuta în securizarea afacerii;
3. Anticipați impactul asupra propriei afaceri și tendințele care se conturează.
Jamie Lyon, cel care a condus această cercetare afirmă: „Toți suntem afectați, dar studiul arată că organizațiile și companiile mici au cel mai mult de suferit. Identificarea unor surse de finanțare și echilibrarea fluxului de numerar sunt preocupări comune în lumea de business, dar pentru companiile mici aceste sarcini se dovedesc mult mai dificile, patru din zece companii mici chestionate afirmând că nu au un plan de asigurare a continuității afacerii”.
„Peste noapte, piața muncii s-a schimbat. Pe termen scurt, liderii se vor confrunta cu un mediu de lucru dificil, o productivitate și un nivel de implicare al angajaților scăzut, la acestea adăugându-se elemente ca scăderea drastică a cererii, problemele în relația cu furnizorii, mobilitatea scăzută, întârzieri în lansarea unor produse sau servicii, stoparea unor investiții și așa mai departe”, adaugă directorul ACCA.
„Toate aceste aspecte sunt interconectate și afectează stabilitatea financiară a unei companii. Este încurajator să vedem, însă, în acest context, angajamentul multor organizații de a susține și proteja în primul rând sănătatea și interesele angajaților, clienților și a acționarilor”, încheie Jamie Lyon.
PRINCIPALELE REZULTATE ALE STUDIULUI:
- 57% – Productivitatea angajaților este afectată negativ
- 37% – Probleme cu fluxul de numerar
- 29% – Clienții au amânat sau redus achizițiile în zone afectate de virus
- 24% – Clienții au amânat sau redus achizițiile, pe fondul unor probleme ale companiilor în relația cu furnizorii
- 24% – Au amânat lansarea unor produse sau servicii
- 21% – Au blocat procesul de angajare
- Doar 53% dintre organizații și-au putut adapta estimările financiare la situația curentă, având în vedere mediul într-o continuă schimbare și durata stării de urgență impusă de pandemie, toate acestea contribuind la un nivel ridicat de nesiguranță în mediul de business.
ACCA susține astăzi, 16 aprilie, în intervalul 13:00-14:00, un webinar în limba engleză în care va aborda rezultatele acestei cercetări. Studiul integral va fi publicat pe data de 27 aprilie 2020: http://accamember.newsweaver.co.uk/invitation/1586s9wf53w.
Studiul a fost finalizat joi, 26 martie 2020.
În perioada acestei pandemii, ACCA va publica online în mod constant informații și materiale utile pe www.accaglobal.com/covid-19.