Trusted Advisor Strategy & Finance, compania românească de contabilitate şi strategie financiară, condusă de Ioana Arsenie, strateg financiar, prezintă rezultatele studiului „Raportarea Financiară la Antreprenori”, ediţia a-II-a, 2021.
Ediţia din acest an marchează cea de-a doua şi vine ca o extensie a debutului său, prima ediţie fiind lansată în primăvara anului 2020. Studiul a fost elaborat pe un eșantion de 230 de respondenți, companii antreprenoriale din România, care înregistrează o cifră de afaceri între 100 000 de euro și 10 milioane de euro din orașe precum Bucuresti, Cluj, Giurgiu, Ploiesti, Suceava, Arad, Sibiu, din sectoare ca producţie agricolă, de mobilier, e-commerce, consultanţă, horeca, automotive, medical, comerţ tradiţional, construcţii şi transporturi.
„Ne bucurăm să avem ocazia să continuăm acest proiect relevant pentru zona financiară a companiilor româneşti. Aşa cum rezultă din date, pentru acest an, am sesizat o nevoie acută de realizare şi implementare de strategii financiare pentru o abordare integrată a operaţiunilor în companiile româneşti. Observ o evoluţie pozitivă prin deschiderea și înțelegerea nevoii de strategie și finanțe, care au crescut vizibil la antreprenorii români, în contextul pandemiei”, declară Ioana Arsenie, Fondator TRUSTED Advisor Strategy & Finance și strateg financiar. Se lucrează la profesionalizarea și optimizarea departamentelor financiare, care să aducă mai multă valoare în companii.
Principalele concluzii ale studiului „Raportarea Financiară la Antreprenori”, ediţia a-II-a, 2021.
Pandemia a schimbat modul în care antreprenorii se raportează la cifre, astfel:
- 31.5% lucrează prudent şi gestionează atent cheltuielile;
- 29.6% sunt mai atenţi la cash-flow şi întârzieri în recuperarea banilor de la clienţi;
- 14.8% amână deciziile de investiţie şi fac mai multe evaluări înainte de a aproba o investiţie;
- 14.8% nu au făcut schimbări;
- 5.6% lucrează cu ipoteze şi estimări multiple;
- 3.7% au multiplicat rapoartele şi analizele financiare.
Din cauza pandemiei, bugetul iniţial al antreprenorilor a avut de suferit:
- 35.2% au decis tăieri în categoriile de cheltuieli care nu afectau imediat continuarea afacerii;
- 22.2% au redus cheltuielile administrative;
- 22.2% au beneficiat de un context pozitiv şi au investit pentru dezvoltarea capacităţilor de producţie şi livrare;
- 11.1% au făcut restructurări de personal;
- 5.6% au redus bugetul de marketing;
- 3.7% au oprit parţial capacităţi de producţie şi distribuţie.
Antreprenorii îşi doresc sprijin în zona strategiei financiare pentru:
- 24.1% definirea şi implementarea unui Tablou de Bord cu ajutorul căruia să piloteze businessul;
- 22.2% consolidarea şi optimizarea mai multor tipuri de afaceri;
- 14.8% calcule şi decizii investiţionale;
- 14.8% analize de profitabilitate pe linii de business;
- 7.4% cash-flow;
- 5.6% analize de cost de oportunitate;
- 3.7% definirea structurii bugetului de venituri şi cheltuieli;
- 3.7% realizarea şi coordonarea bugetelor departamentale;
- 3.7% strategia de preţ.
Pentru următoarea perioadă, antreprenorii îşi prioritizează activităţi precum:
- 46.3% creşterea profitabilităţii nete;
- 14.8% obţinerea de finanţări pentru investiţii;
- 13% capitalizarea firmei şi optimizarea indicatorilor financiari;
- 13% optimizare cash-flow;
- 7.4% creşterea marjelor;
- 5.6% obţinerea de finanţări pentru activitatea curentă.
49% dintre antreprenorii care lucrează cu buget, dintre care:
- 31.5% aplică bugetarea dinamică pe bază de scenarii multiple;
- 46.3% corelează strategia de preţ cu bugetarea.
- În ceea ce priveşte relaţia cu departamentul financiar-contabil, antreprenorii doresc:
51.9% au nevoie de recomandări de optimizare a afacerii;
- 29.6% sunt deficitari pe partea de raportare financiară pentru management;
- 55.5% doresc mai multă proactivitate şi o comunicare mai bună.
Despre Ioana Arsenie, strateg financiar – fondator Trusted Advisor Strategy & Finance
A început cariera în consultanță, într-o firmă românească, cu clienți antreprenori români, și ulterior într-o firmă străină, unde a lucrat pentru companii străine, preponderent clienți francezi. Astfel, primii 4 ani au definit standardele în profesie, alături de calificarea ACCA. Ulterior, în rolurile de management operațional și strategic, în România și regiune, Ioana a descoperit cât este de important ca funcția financiară să fie dublată de implicarea în strategia de business. A fost ani buni Business Partner în multinațională și a coordonat, în calitate de membru non-executiv proiectele de strategie ale companiei, în vederea dublării rezultatelor în 7 ani.
Din 2015, Ioana a decis să pună la dispoziția IMM-urilor tot ceea ce știe să facă, prin servicii integrate de strategie financiară și contabilitate, în cadrul firmei proprii, Trusted Advisor Strategy & Finance și ajută companiile să aibă strategii financiare sănătoase și clare, prin profesionalism și digitalizare.
Pentru mai multe detalii, vă rugăm să vizitați https://trustedadvisor.ro/.