Pe perioada vacantei de vara, Clubul Ethos powered by Telekom invita studentii si masteranzii din universitatile bucurestene sa se inscrie intr-un program special de pregatire pentru urmatoarele campionate universitare de dezbateri formale (“debate”), la nivel european si mondial.
Studentii care isi doresc sa intre in elita mondiala a debaterilor pot afla detalii si se pot inscrie in program pe site-ul clubului: www.ethos.ro.
Debate-ul este una dintre cele mai apreciate activitati studentesti in toate universitatile de elita din Europa si din lume. Spre deosebire de alte sporturi ale mintii, cum sunt sahul sau GO-ul, debate-ul este un sport al inteligentei discursive, care se concentreaza pe abilitatile de argumentare, de gandire critica si de exprimare in public. Intr-un meci de debate, doua echipe adverse dezbat o motiune de interes public (ex. “dezvoltare economica vs protectia mediului”, “drepturi individuale vs traditii”), cu argumente pro si contra. Meciurile se desfasoara conform unor reguli stricte, referitoare la ordinea discursurilor, la incadrarea in timp sau la responsabilitatile fiecarui vorbitor. La final echipa castigatoare este decisa de unul sau mai multi arbitri.
Tarile din spatiul anglo-saxon acorda o importanta deosebita programelor de debate, care reprezinta principalul loc de pregatire pentru viitoarele lor elite. Fostul presedinte al SUA, Barack Obama, sau actualul prim-ministru al Canadei, Justin Trudeau, sunt doar doua exemple notabile de fosti campioni de debate.
Campionatele universitare europene si mondiale de debate sunt doua dintre cele mai mari evenimente studentesti la nivel global. In fiecare an, acestea reunesc aproximativ 1000 de participanti, care reprezinta studentesti din fiecare tara participanta. Pentru a nu se suprapune cu perioada diverselor examene, aceste campionate se desfasoara in timpul vacantelor universitare. Astfel, “European Universities Debate Championship” (pe scurt “EUDC”) are loc fiecare an la sfarsitul lunii august, in timp ce “World Universities Debate Championship” (pe scurt “WUDC”) se desfasoara in perioada Anului Nou, dupa sarbatoarea Craciunului.
Deoarece perioada vacantei universitare este cea mai buna pentru pregatirea echipelor romanesti care vor sa participe la aceste campionate internationale, Clubul Ethos powered by Telekom a pregatit un program special pentru studentii si masteranzii de la universitatile din Bucuresti, in special cei de la Universitatea Bucuresti, SNSPA si ASE Bucuresti (insa lista este deschisa si altor universitati private sau de stat). Astfel, pe perioada verii, acestia vor putea participa gratuit la ateliere intensive de pregatire, in limba engleza, sustinute de consultantul in comunicare Dragos Dehelean si cu participarea mai multor personalitati marcante ale spatiului media, cum ar fi politologul Cristian Pirvulescu (presedintele onorific al clubului), profesorul de comunicare Dumitru Bortun sau realizatorul TV Razvan Zamfir.
Cristian Pirvulescu spune despre acest tip de activitate studenteasca ca “ofera atat beneficii individuale, pentru practicantii sai, cat si pentru societate, in ansamblu. In primul rand, pe masura ce tehnologia se dezvolta, iar viata noastra se muta din ce in ce mai mult pe Facebook, vedem ca oamenii nu mai stiu sa comunice, iar adresarea devine mai degraba un handicap in relatia cu ceilalti. De aceea, debate-ul este un exercitiu care ofera o tehnica necesara atat pentru disciplinarea propriei cariere, cat si pentru re-descoperirea unui mod mai eficient de a interactiona cu ceilalti. In al doilea rand, in ultima perioada am asistat la re-aparitia unui discurs nationalist si populist, care risca sa devina contagios, in absenta unor anticorpi ai societatii. Debate-ul, in schimb, ii poate ajuta pe practicantii sai sa inteleaga mai bine mecanismele unui astfel de discurs gaunos, dar si modalitatile prin care poate fi combatut. In plus, daca timp de peste doua mii de ani arta retoricii a fost predata doar unor elite, astazi, debate-ul este accesibil tuturor, iar asta il face un instrument democratic indispensabil, care ii inarmeaza pe cat mai multi cu abilitatea de a explica si de a convinge. De aceea, e momentul ca o astfel de activitate sa fie mult mai bine reprezentata in universitatile din Romania. E momentul ca debate-ul sa devina trendy.”
Studiile internationale arata ca activitatea de debate imbunatateste in mod semnificativ procesele de gandire, de organizare si de comunicare ale unui tanar. Practica debate-ului reprezinta unul dintre cele mai importante criterii pentru admiterea la universitati de top, precum Harvard, Yale sau Cornell. De asemenea, mai multe cercetari arata ca studentii implicati intr-o astfel de activitate sunt si cei care au un parcurs academic mai bun in timpul facultatii.
Studentii si masteranzii care vor sa afle mai multe despre Clubul Ethos powered by Telekom sunt invitati pe site-ul clubului: https://www.ethos.ro.
Pentru a se inscrie in programul de pregatire pentru urmatoarele campionate europene si internationale, cei interesati trebuie sa completeze formularul de participare de pe pagina “Contact”, sa mentioneze facultatea la care invata si ce obiective personale isi propun.
Despre Clubul Ethos, powered by Telekom
Clubul Ethos powered by Telekom este un program educational, inter-universitar, care isi propune sa ii ajute pe tineri sa-si dezvolte abilitatile de discurs public, de gandire critica si de argumentare, pentru a deveni lideri de opinie in mediile lor sociale si profesionale.
Activitatea clubului a inceput in martie 2017, in cadrul Facultatii de Jurnalism si Stiintele Comunicarii (FJSC), Universitatea din Bucuresti. Coordonatorul clubului este consultantul in comunicare Dragos Dehelean, un nume cunoscut al industriei de marketing/PR, care a coordonat in trecut proiecte precum Olimpiadele Comunicarii, Gala Societatii Civile, ResponsabilitateSociala.ro etc. Clubul are pana acum peste 40 de membri. Pentru a vedea marturiile celor care au participat pana acum la intalnirile clubului, vizitati pagina: https://www.ethos.ro/membrisustinatori/.
Despre “European Universities Debating Championship” (EUDC)
Este o competitie adresata echipelor din universitatile din Europa, cu o traditie de 21 de ani. La ora actuala, la ea participa anual peste 250 de echipe ale unor universitati prestigioase, precum Oxford, Durham, Cambridge, Tel Aviv, Edinburgh etc. Urmatoarea editie va avea loc in august 2018, in Scotia.
Detalii: https://en.wikipedia.org/wiki/European_Universities_Debating_Championship.
Despre “World Universities Debating Championship” (WUDC)
Este cel mai mare turneu international de debate si unul dintre cele mai mari evenimente studentesti internationale. Are o traditie de 45 de ani, iar la ora actuala, la el participa peste 400 de echipe de la cele mai importante universitati din 90 de tari. Urmatoarea editie va avea loc in decembrie 2018, in Mexic. Detalii: https://en.wikipedia.org/wiki/World_Universities_Debating_Championship.