Schimbarea formulei de conducere a unuia dintre cei mai importanţi jucători din telecomul românesc a intervenit la mijlocul lunii ianuarie
Euroweb Romania anunţă schimbări majore în structura echipei sale manageriale, prin înlocuirea lui Laurenţiu Stan, care a ocupat funcţia de director general al companiei în ultimii 9 ani, cu Stuart Evers. Decizia de schimbare a conducerii operatorului român de telecomunicaţii aparţine Grupului Turk Telekom şi face parte din strategia generală a Grupului. Euroweb Romania a devenit parte a Grupului Turk Telekom în 2010, odată cu achiziţia diviziei Invitel International de către operatorul turc de telecomunicaţii.
Stuart Evers, noul director general al Euroweb Romania, activează în telecomunicaţii de peste 15 ani, perioadă în care a reuşit să câştige o experienţă multinaţională valoroasă în cadrul mai multor companii importante, confruntându-se de fiecare dată cu pieţe diferite ca şi caracteristici şi puternic concurenţiale.
„Euroweb Romania reprezintă cu siguranţă o nouă provocare pentru mine”, declară Stuart Evers. „Cu toate acestea, este o provocare căreia sunt încântat să îi fac faţă, întrucât am avut ocazia pe parcursul carierei mele să mă confrunt cu mare parte din piaţa de telecomunicaţii din Europa de Sud-Est şi de aceea sunt convins că, alături de echipa minunată pe care am găsit-o in Euroweb, voi aduce o viziune nouă şi voi pune accent pe inovaţie, pentru o reţetă de succes. Piaţa din România este cu siguranţă una dură şi foarte competitivă, însă reprezintă un mediu în care Euroweb poate creşte cu succes.”