British Council organizează la Sinaia în perioada 20-23 ianuarie inițiativa pentru tineri „Stronger Together Social Cohesion Romania”. Acesta consta într-un atelier de 3 zile și se adresează tinerilor refugiați ucraineni din țara noastră, cu vârste cuprinse între 16 și 24 de ani. 55 de tineri ucraineni ajunși în România în urma războiului au fost selectați pentru a participa la proiect. Peste 180 de tineri ucraineni s-au înscris în proiect, însă au fost aleși aceia care au demonstrat implicarea în activități de voluntariat înainte sau după război sau care erau implicați în Ucraina în proiecte de tineret și schimbare socială.
Scopul atelierului este, pe de o parte, de a înțelege nevoile socio-emoționale ale tinerilor refugiați și de a facilita integrarea lor în România, iar pe de altă parte, de a crea punți de întâlnire și oportunități de a se conecta cu diferite organizații din România, ale căror inițiative includ proiecte comunitare și activități de tineret.
Context:
România a început să primească refugiați încă din 24 februarie 2022. O serie de inițiative au fost deja puse în vigoare în România pentru acei refugiați care au decis să rămână temporar în țara noastră. Există multe programe pentru copii, realizate cu sprijinul autorităților publice, agențiilor internaționale și a altor părți interesate, conduse de voluntari din comunitatea locală. Cu toate acestea, segmentul de tineri a fost mai puțin cuprins în oferta de programe și proiecte, de aceea este necesar să înțelegem condițiile lor prezente, ce nevoi și aspirații au și ce planuri își pot construi în contextul dat, cu scopul de a pune la dispoziție aceste informații organizațiilor și autorităților care pot face ceva pentru ei.
Cine sunt participanții?
Dintre cei de 55 de participanți, 18 vor veni din București, 13 din Brașov, 9 din Constanța, iar restul din orașe precum Timișoara, Iași, Sibiu, Oradea, Suceava sau Arad. Aceștia sunt tineri ucraineni ale căror vieți au fost suspendate în timp și spațiu din cauza războiului, ei fiind nevoiți să plece din țara de origine, de lângă familiile lor, să-și întrerupă studiile și să ia totul de la capăt în România. Implicați acum în activități de voluntariat ale diferitelor organizații non-guvernamentale sau izolați în orașele unde au ajuns, continuând studiile online din Ucraina, aceștia sunt dornici să-și reia cursul vieții și să participe activ la construirea unui viitor mai bun, într-o lume pusă sub semnul incertitudinii.
În timp ce participanți precum Bohdana și Danylo sunt deja studenți ai Universității din București, urmând cursuri din domeniul literelor și cel al relațiilor internaționale, Artyom lucrează ca asistent medical în Timișoara, în urma absolvirii în 2021 a Universității Naționale de Medicină din Kharkiv, iar Lyudmila este în prezent angajată în cadrul National Youth Foundation, după ce inițial aceasta a desfășurat activități de voluntariat în cadrul aceleiași organizații. Tinerii ucraineni din România, în ciuda contextului defavorabil, devin artizanii propriului destin într-un loc complet nou, iar prin intențiile, deschiderea și disponibilitatea lor, își arată calitățile de viitori lideri și deschid calea către o perspectivă pozitivă asupra situației refugiaților ucraineni din România.
Despre atelier:
„Stronger Together Social Cohesion Romania” este un atelier al cărui scop este să înțeleagă nevoile socio-emoționale, de învățare și conectare ale tinerilor refugiați ucraineni aflați în prezent în România și să sprijine elaborarea de recomandări specifice pentru programe care să sprijine incluziunea și participarea acestora la viața din România. Tinerii vor lucra alături de traineri British Council, atât din Marea Britanie, cât și din Ucraina, permițând astfel desfășurarea bilingvă a cursului.
Atelierul este o inițiativă British Council și face parte din programul global „Stronger Together”, ce își propune să creeze un mediu favorabil care aduce împreună tineri și reprezentanți ai guvernului, ai societății civile, ai întreprinderilor și instituțiilor, pentru rezolvarea unor probleme stringente din societate.
Temele atelierului vor fi:
Analiza nevoilor și radiografierea comunității tinerilor refugiați;
Oportunități și provocări în construirea programelor pentru tinerii refugiați;
Conectarea la rețele și proiecte ale altor organizații active în domeniu;
Elaborarea de recomandări pentru acțiuni viitoare.