Compania oferă cursuri practice gratuite de aplicare a tencuielii minerale decorative, care aduce reduceri de 40% a costurilor pentru beneficiari
Producătorul autohton de materiale de construcții Baumix anunță o nouă etapă a strategiei de combatere a efectelor crizei printr-o colaborare mult mai strânsă cu clienții și partenerii săi. Astfel, cel mai recent proiect al companiei vizează oferirea de cursuri practice gratuite de aplicare a tencuielii decorative minerale TDM90.
“Încă de la început am luat criza ca pe o provocare, atât în ceea ce privește optimizarea activității cât și a relației cu partenerii și clienții noștri. Aplicarea tencuielilor decorative minerale este un trend important în acest moment de criză pentru că reduce cu cel puțin 40% costurile lucrărilor, de aceea am decis să venim în întâmpinarea celor care își doresc îmbunătățirea know-how-ului în acest domeniu,“ a declarat Răzvan Bobe, director în cadrul companiei Baumix.
Cursurile practice gratuite se adresează echipelor de minim 7 aplicatori care au contractată minim o lucrare de aplicare a tencuielii decorative.
“Soluția depășirii crizei vine din colaborarea cât mai strânsă între toți jucătorii de pe piața construcțiilor, care au în final același scop – revitalizarea industriei. Aceste cursuri reprezintă o investiție care aduce beneficii pe termen lung pentru noi dar are un efect imediat pentru specialiști (discount-uri şi termene de plată avantajoase, echipament de lucru şi de protecţie, posibilitatea contractării de noi proiecte) cât şi pentru beneficiarul final al lucrării (costurile tencuielilor minerale decorative sunt cu aproape jumatate mai reduse decât ale celor acrilice),“ a completat Răzvan Bobe.
Participanţi la cursurile Baumix vor executa o lucrare de tencuire de minim 600 m2 (sau 2-3 lucrări care să cumuleze această suprafaţă) utilizând produsul TDM90 şi vor primi “Certificatul Baumix de aplicator TDM90, pe baza căruia Baumix îi va recomanda beneficiarilor finali pentru lucrări de finisare cu TDM90, efectuate în zona lor de acoperire.