Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Strategia pentru regiunea Dunarii: Ministrii transporturilor pregatiti

sa coopereze in ceea ce priveste navigabilitatea

La inițiativa Comisiei, miniștrii transporturilor din statele riverane Dunării s-au reunit pentru prima dată la Luxemburg și au căzut de acord cu privire la o declarație care stabilește o serie de angajamente menite să împiedice repetarea blocajelor care au afectat traficul pe Dunăre toamna trecută. Declarația reafirmă obligațiile deja existente de a menține șenalul navigabil la standarde optime și prevede măsuri pentru a aborda probleme precum scăderea nivelului apei sau formarea gheții. Miniștrii de resort din Austria, Bulgaria, Croația, Germania, Moldova, România și Slovacia au semnat declarația, în timp ce Serbia și Bosnia și Herțegovina au trimis scrisori de susținere a declarației. Ungaria nu a semnat încă declarația. Miniștrii au convenit să se reunească la o dată ulterioară și să coordoneze acțiuni prin intermediul structurilor aferente Strategiei pentru regiunea Dunării și al coordonatorului pentru navigația pe căile navigabile interioare din cadrul rețelei transeuropene de transport.

Dl Siim Kallas, vicepreședinte și comisar responsabil cu transporturile, a afirmat: „Anul trecut, blocajele de pe căile navigabile au cauzat pierderi în valoare de peste 6 milioane EUR.Întreruperile înregistrate în cazul activităților de navigație pe Dunăre pot fi evitate printr-o mai bună mentenanță, o mai bună comunicare și o mai bună monitorizare.Declarația de astăzi reprezintă un lăudabil pas înainte.Așteptăm cu nerăbdare ca Ungaria să se alăture în curând țărilor semnatare ale acestei declarații”.

Comisarul european pentru politică regională, dl Johannes Hahn, a declarat: „Dunărea reprezintă o arteră vitală pentru regiune, având potențialul de a contribui la crearea de locuri de muncă și la creșterea economică.Existența unor condiții previzibile pentru activitățile de navigație este esențială pentru consolidarea încrederii în această formă de transport competitivă și ecologică.Acordul la care s-a ajuns până în prezent demonstrează valoarea adăugată a Strategiei pentru regiunea Dunării.Sper ca la sfârșitul acestei luni să am o întrevedere cu ministrul maghiar al infrastructurii pentru a discuta preocupările restante ale Ungariei”.

În septembrie și octombrie 2011, navigația pe Dunăre a suferit un blocaj complet din cauza debitului scăzut al Dunării de Jos timp de peste 38 de zile. Probleme similare au avut loc în noiembrie 2011 în sectorul maghiar, în cel sârbesc și în cel bulgar al Dunării. Pe lângă pierderile suportate de companiile de navigație,aceste blocaje subminează încrederea în navigația pe Dunăre ca mod de transport fiabil și rentabil, existând riscul ca în viitor transportul de mărfuri să se facă utilizând moduri de transport mai puțin ecologice.

Semnatarii Convenției de la Belgrad și cei care au ratificat Acordul european privind marile căi navigabile de importanță internațională (AGN) s-au angajat, printr-o declarație comună, să mențină condiții bune de navigare. Până anul viitor, aceștia stabili procedurile de coordonare naționale și transfrontaliere, care le vor permite să acționeze în circumstanțe excepționale și să restabilească condiții optime și sigure de navigare. De asemenea, semnatarii Convenției de la Belgrad vor asigura informarea continuă asupra situației privind șenalele navigabile, vor monitoriza punerea în aplicare și vor întocmi rapoarte periodice, organizând reuniuni o dată pe an sau cu o altă frecvență, în funcție de necesitatea luării de măsuri subsecvente.

Context

Navigația pe căile navigabile interioare este modul de transport cel mai ecologic și cel mai eficient din punctul de vedere al consumului de resurse. Strategia UE pentru regiunea Dunării [1] are scopul de a exploata pe deplin potențialul navigației pe Dunăre, eliminând obstacolele din calea navigabilității, precum și de a mări cu 20% volumul transportului pe Dunăre până în 2020. Dunărea reprezintă totodată o parte integrantă a rețelelor de transport transeuropene (TEN-T) [2].

[1] //ec.europa.eu/regional_policy/cooperate/danube/index_en.cfm
[2] //ec.europa.eu/transport/infrastructure/index_en.htm

Bucuresti, 11.06.2012

{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.