STK Properties, vehicul investițional înființat de fondul de investiții STK Emergent, axat pe dezvoltarea de proiecte imobiliare în Cluj-Napoca, debutează astăzi, 18 mai, pe piața AeRO a Bursei de Valori București. Acțiunile companiei se tranzacționează sub simbolul bursier STKP, iar listarea are loc după ce compania a atras de la investitorii din piața de capital 3,5 milioane de lei. Capitalizarea anticipată a companiei este de aproape 21 milioane de lei.
„STK Properties devine a noua companie listată la bursă, de la începutul acestui an, diversificând în același timp oferta de acțiuni disponibilă investitorilor. Toți cei care au făcut posibilă listarea de astăzi, investitorii, consultantantul autorizat, compania în sine, echipa BVB, demonstrează încă o dată capacitatea noastră de a susține companiile românești în traseul lor de creștere și dezvoltare. Astăzi este vorba de Cluj-Napoca și de domeniul imobiliar, dar de la începutul anului investitorii de la bursă au susținut unele dintre cele mai diverse companii, din agricultură, tehnologie, zootehnie, IT și construcții”, a declarat Radu Hanga, Președintele Bursei de Valori București.
„Mulțumim investitorilor care ne-au acordat încredere și participă alături de noi în acest proiect care constituie o premieră pentru piața imobiliară clujeană, anume dezvoltarea unui proiect imobiliar cu participarea publică a investitorilor, care astfel au posibilitatea de a avea expunere pe un domeniu care a adus randamente bune în ultimii ani. STK Properties va fi o companie de proiect al cărui obiectiv principal îl constituie realizarea dezvoltării imobiliare Green Square și restituirea către investitori a profitului realizat. În prezent este în derulare procedura de obținere a PUZ, iar față de momentul realizării plasamentului privat am obținut avizul de trafic, una dintre fazele esențiale pentru obținerea PUZ”, a declarat Nicolae Pascu, Președinte și Director General, STK Financial AFIA SA.
Compania a derulat în martie 2022 un plasament privat de vânzare de acțiuni, în cadrul căruia au participat 40 de investitori, dintre care 7 profesionali și 33 de retail. Compania a vândut 1.552.300 acțiuni la un preț de 2,25 de lei/acțiune. Plasamentul privat și listarea acțiunilor au fost realizate cu sprijinul BRK Financial Group.
„Realizarea și închiderea cu succes a plasamentului privat realizat de către STK Properties în luna martie, într-un climat geopolitic dificil, este o dovadă a faptului că piața de capital este o opțiune pentru atragerea de capital în orice moment. Prin listarea acțiunilor STK Properties se lărgește numărul emitenților activi în sectorul real-estate, un sector căutat de investitori în orice context economic”, a declarat Răzvan Raț, Director General Adjunct BRK Financial Group.
Fondurile atrase de la investitorii din piața de capital vor fi utilizate pentru dezvoltarea și finalizarea până în 2027 a unui proiect imobiliar în Cluj-Napoca, cartierul Bună Ziua, conform Memorandumului de listare a acțiunilor. Proiectul prevede construcția a 240 apartamente de 1, 2 și 3 camere în suprafață totală de aproximativ 18.500 mp, un parc care va fi cedat primăriei Cluj-Napoca, zonă comercială, 2,200 mp teren alocat pentru construcția unei creșe de 1,500 mp și 520 parcări. Conform estimărilor curente, profitul net total realizat de STK Properties în urma realizării proiectului imobiliar se va ridica la 14,7 milioane de euro, până la finalul 2027.
STK Emergent, unul dintre fondurile locale de acțiuni active pe piața fondurilor închise de acțiuni, este acționarul majoritar al STK Properties, cu 83,3% din capitalul social. STK Emergent este de asemenea primul fond listat la BVB, din septembrie 2008, sub simbolul bursier STK.