Din 5 noiembrie, TVR INFO include în programul său de weekend mai multe emisiuni noi, de ştiri şi dezbateri, pe teme diferite – social, religie, politic, sport etc. – precum şi două linii de documentare (de la ora 19.05 şi de la 23.05), care au ca ţintă publicul tânăr, interesat de tot ce apare nou, de călătorii şi lectură, predispus la întrebări neconvenţionale.
Pentru acest public, TVR INFO aduce sâmbăta, de la 10.10, De la + la infinit, o analiză concisă, sintetică şi clară, legată de tematicile religioase vehiculate curent sau legate de alte fenomene ori evenimente sociale. Credinţa raportată la banul public, dar şi la banii personali, credinţa şi demnităţile publice, credinţa şi fenomenul sportiv, credinţa şi industria muzicală, a filmului şi a divertismentului, credinţa majoritară şi minorităţile (religioase, etnice, sexuale), credinţa şi publicitatea (industria advertisingului) sunt doar câteva dintre temele pe care realizatorul Răzvan Bucuroiu le va aborda în discuţiile cu invitaţii săi. În prima ediţie a emisiunii, discuţia se axează pe subiectul „credinţa şi criza economică mondială”, invitaţi fiind profesorul Radu Carp, jurnalistul Sorin Faur, iar prin telefon profesorul Ovidiu Hurduzeu, din California.
Pentru a fi cât mai aproape de telespectatorii săi, din 5 noiembrie, „televiziunea de ştiri a românilor” difuzează, pe lângă jurnalele de ştiri din oră în oră, şi dezbateri în direct, în fiecare sâmbătă şi duminică. De la ora 11.00, după fiecare jurnal INFO +, TVR INFO aduce Magazinul de ştiri – transmis de la 11.10, 12.10, respectiv 15.10 (iar sâmbăta şi de la 16.15). Magazinul de ştiri este o emisiune informativă şi de dezbateri, având ca subiecte evenimente de ultimă oră din diferite domenii – social, politic, cultural, economic, sănătate, educaţie etc. Alina Stancu, Adriana Muraru, Adrian Bucur, Eugen Rusu, Raluca Belciu se vor afla, alternativ, la masa dezbaterilor, alături de invitaţii lor, principalii actori ai evenimentelor momentului.
Duminica, de la 16.15, telespectatorii TVR INFO pot urmări + Europa, un program de actualitate europeană, realizat de la Bruxelles de corespondentul TVR Magdalena Moreh. Emisiunea + Europa se constituie într-o retrospectivă săptămânală a activităţii organismelor europene, într-un moment delicat al existenţei construcţiei europene. Programul cuprinde interviuri cu personalităţi ale UE şi NATO, informaţii despre activitatea europarlamentarilor români în forurile decizionale de la Bruxelles, reportaje speciale, dezbateri realizate în studioul UE din capitala Belgiei. Pentru prima ediţie, Magdalena a pregătit o analiză a situaţiei din Grecia şi din zona euro, retrospectiva săptămânii, o discuţie cu europarlamentarii Oana Antonescu şi Sabin Cutaş pe tema etnobotanicelor (o problemă românească şi europeană), iar la rubrica de cultură, un interviu în exclusivitate cu regizorul Radu Mihăileanu despre cel mai recent film al său, „La source des femmes”.
Două linii de documentare, de la 19.05 şi 23.05, după INFO +
Din acest weekend, TVR INFO alocă un spaţiu de prime time documentarelor. În fiecare sâmbătă şi duminică, de la 19.05 şi, respectiv, 23.05, după jurnalul INFO +, telespectatorii pot viziona documentare excelent realizate, pe subiecte diverse.
De la ora 19.05, atât sâmbătă, cât şi duminică, TVR INFO a programat filmul Un zid în Berlin (UN MUR A BERLIN, coproducţie internaţională din 2009), în două părţi, realizat de Patrick Rotman. De la căderea nazismului la prăbuşirea comunismului, acest film reface istoria celor două Germanii, motivele care au dus la ridicarea Zidului şi a Cortinei de Fier, viaţa „în umbra” zidului, evadările şi crimele. Şi totul până la istorica seară de 9 noiembrie 1989, în care damnatul zid a fost redus la moloz.
Pe 5 noiembrie, de la ora 23.05, TVR INFO începe difuzarea documentarului în patru episoade Mao – o poveste chinezească (MAO – A CHINESE TALE, Marea Britanie – Franţa, 2006), în regia lui Adrian Maben, prezentator Philip Short. Autorităţile chinezeşti au acceptat în premieră să-şi deschidă arhivele şi să coopereze cu un post de televiziune occidental, ARTE, pentru o serie de documentare dedicate unui subiect sensibil: viaţa preşedintelui Mao Zedong şi revoluţiile chineze. Pentru prima dată, Revoluţia Culturală este arătată pe film folosind arhivele secrete chinezeşti, la care producătorii au avut acces exclusiv. Episodul 1: „Împotriva curentului: 1893-1945 (Bătălia pentru China)”. Filmul este difuzat şi pe TVR Cultural, în fiecare sâmbătă, de la ora 20.00.
Duminică, 6 noiembrie, la aceeaşi oră, TVR INFO difuzează primul episod dintre cele şase ale seriei documentare Apocalypse – Al II-lea Război Mondial (APOCALYPSE – WORLD WAR 2, Franţa, 2009), realizată de Isabelle Clarke, Henri de Turenne, Daniel Costelle, Jean-Louis Guillaud, povestitor Mathieu Kassovitz. Serie documentară eveniment despre cel de-al Doilea Război Mondial, constituită pe jumătate din imagini de arhivă inedite, Apocalypse povesteşte acest imens conflict prin intermediul destinelor celor care l-au trăit – soldaţii –, al celor care l-au îndurat – populaţia civilă – şi al celor care l-au condus – responsabilii politici şi militari. Episodul 1: „Agresiunea (1933 – 1940)”.
Despre TVR INFO:
Canalul de ştiri al televiziunii publice are din 2 mai 2011 o nouă identitate, atât la nivel vizual, cât şi în conţinut. Relansat sub sloganul „Televiziunea de ştiri a românilor”, TVR INFO are o nouă grilă de programe, cu emisiuni de ştiri şi dezbateri pe teme de actualitate internă, politică externă, economie, afaceri şi sport. Din oră în oră, TVR INFO transmite cele mai proaspete ştiri din ţară şi de peste hotare, iar principalele subiecte ale zilei sunt discutate pe larg cu jurnalişti profesionişti şi invitaţi din tot spectrul politic, economic şi social, în cadrul Dezbaterilor INFO+.
Rebrandingul TVR INFO – lansat iniţial ca un canal axat pe informaţii utilitare – a fost unul dintre principalele obiective ale noului management al TVR, instalat în iulie 2010. Demersul de a repoziţiona în content şi imagine TVR INFO face parte dintr-un proces mai amplu al TVR, de redefinire a rolului său de serviciu public de media, care promovează jurnalismul responsabil şi dezbaterile pe teme relevante pentru România. TVR INFO este recepţionat în toate reţele de cablu şi în sistemul Direct to Home – DTH. Utilizatorii de iPhone sau iPad pot urmări live TVR INFO pe mobil sau tabletă din orice colţ al lumii, descărcând aplicaţia TVR INFO din AppStore.