Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Stii sa faci un contract cu agentia de turism?

Este o vreme care îmi inspiră numai vacanță. Știu, și ție la fel. Nu am în cap decât Vacanță! Vacanță! Și tu la fel, așa-i? Cu toate astea vin eu să îți stric cheful și să își dau câteva sfaturi de călătorie. Mai exact, câteva sfaturi despre cum să închei un contract cu o agenție de turism. A cam trecut timpul când semnam ca primarul, acum nici măcar primarul nu mai semnează în necunoștință de cauză, chiar dacă uneori nu recunoaște asta.

M-am gândit la tine când am scris aceste câteva sfaturi, dar nu uita să le trimiți totuși și cititorilor tăi. S-ar putea ca nu toată lumea să știe faza cu semnatura și primarul, iar în urma reclamațiilor pe care noi le-am tot primit, crede-mă pe cuvânt, chiar sunt mulți oameni care semnează fără să vadă ce scrie pe hartie.

Care sunt clauzele minime pe care trebuie să le conţină un contract de comercializare a pachetelor de servicii turistice?

Contractul trebuie să cuprindă cel puţin următoarele clauze:

  • destinaţia/destinaţiile călătoriei turistice şi, în cazul perioadelor de sejur, durata şi datele de sosire şi de plecare;
  • mijlocul/mijloacele de transport utilizat/utilizate, caracteristicile şi categoriile de clasificare a acestuia/acestora, datele, orele şi locurile de plecare/sosire, la ducere şi la întoarcere;
  • în cazul în care pachetul de servicii turistice include şi cazarea, adresa şi categoria de clasificare ale structurilor de primire turistice, în conformitate cu reglementările ţărilor de primire;
  • serviciile de masă furnizate: pensiune completă, demipensiune, mic dejun;
  • dacă realizarea pachetului de servicii turistice necesită un număr minim de persoane, data limită de informare a turistului privind anularea călătoriei turistice comandate;
  • ruta;
  • vizitele, excursiile sau alte servicii care sunt incluse în preţul total convenit al pachetului de servicii turistice;
  • denumirea şi sediul/adresa agenţiei/agenţiilor de turism organizatoare şi, după caz, ale agenţiei de turism detailiste şi ale societăţii de asigurări;
  • preţul pachetului de servicii, cu indicarea cazurilor în care acesta poate fi modificat, şi tarifele pentru anumite servicii: taxe de aterizare, îmbarcare/debarcare în porturi şi pe aeroporturi, taxe de turist, dacă acestea nu sunt incluse în preţul pachetului de servicii turistice;
  • termenele şi modalitatea de plată;
  • solicitările speciale ale turistului făcute cunoscute agenţiei de turism organizatoare sau celei detailiste în momentul efectuării comenzii şi acceptate de cele două părţi;
  • termenele în care turistul trebuie să transmită o eventuală reclamaţie pentru neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a contractului de călătorie turistică;
  • condiţiile de modificare şi de reziliere a contractului;
  • obligaţiile agenţiei/agenţiilor de turism în cazul anulării călătoriei, al înlocuirii sau al neasigurării unor servicii;
  • posibilitatea de transfer al contractului de către turist unei terţe persoane şi modul de realizare a acestuia;
  • eventualele modificări pe care agenţia de turism le poate aduce serviciilor cumpărate;
  • răspunderea agenţiei şi despăgubirea turistului în cazul nerespectării clauzelor contractuale.

Ce informaţii trebuie să primesc înainte de plecarea în călătorie?

Agenţia de turism trebuie să furnizeze în scris turistului, într-un termen stabilit prin contract, înainte de data plecării, următoarele informaţii:

  • orarele, locurile escalelor şi legăturile, precum şi, după caz, locul ce urmează să fie ocupat de turist în fiecare dintre mijloacele de transport incluse în contract;
  • denumirea, sediul/adresa, numărul de telefon şi de fax ale reprezentanţei locale a organizatorului şi/sau a detailistului ori, în lipsa acesteia, cele ale autorităţilor locale care pot ajuta turistul în caz de nevoie; în cazul în care aceste reprezentanţe sau autorităţi locale nu există, turistul trebuie să dispună de un număr de apel de urgenţă sau de orice altă informaţie care să îi permită contactarea organizatorului şi/sau a detailistului;
  • pentru călătoriile şi şederile minorilor, informaţii care să permită stabilirea unui contact direct cu copilul sau cu responsabilul de la locul şederii copilului;
  • posibilitatea semnării unui contract de asigurare facultativă, care să acopere taxele de transfer al turistului, sau a unui contract de asistenţă, care să acopere taxele de repatriere în caz de accidentare sau de boală.

Mai multe informatii aici.

Bucuresti, 09.07.2015
{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.