Sâmbătă, 12 februarie, la Palatul Ghika, Fundația Blue Heron oganizează a V-a ediție a Valentine’s Day Charity Ball, evenimentul anual de strângere de fonduri în beneficiul programului de burse universitare destinat tinerilor merituoși, fără posibilități materiale – tineri orfani sau abandonați, care urmează studii academice.
Unul dintre momentele-cheie ale serii este decernarea premiului umanitar "Forget-Me-Not" pentru contribuții remarcabile în societatea civilă românească. Câștigătorii edițiilor anterioare au fost Dinu Patriciu, Camelia Șucu, ASR Principesa Moștenitoare Margareta a României și Anastasia Soare.
„Anul acesta îi vom onora pe soții van Groningen, pentru eforturile lor susținute de a îmbunătăți condițiile de viață ale copiilor defavorizați. Împreună cu cei peste 250 de invitați care și-au confirmat prezența la eveniment, ne vom strădui să le facem această seară de neuitat”, a declarat Mike Costache, director de strategie și fundraising al Fundației Blue Heron, în cadrul conferinței de presă ce a avut loc la cafeneaua Piece of Cake din magazinul Cocor.
Cu ocazia prestigiosului eveniment caritabil, binecunoscuta interpretă de jazz, Teodora Enache, a acceptat să susțină un recital, înainte de lansarea noului ei album.
Cu sprijinul casei de licitații Artmark, cei mai promițători artiști contemporani români – Francisc Chiuariu, Alexandru Bunescu, Alexandrina Hristov și Anca Badea, vor expune la Palatul Ghika cu acest prilej. 20% din valoarea de achiziție a lucrărilor vor fi donate Fundației Blue Heron. Invitații vor putea admira, de asemenea, patru dintre lucrările lui Florin Petrachi, bursier al Fundației din septembrie 2007.
Un alt moment al serii va îmbina eleganța, frumusețea și rafinamentul. Finalistele Miss Universe® Romania vor pune în valoare vestimentaţiile exclusiviste ale caselor de modă Elegance și Maximum Chic, precum şi creaţiile bijutierilor Rafael & Son Diamonds. Oana Paveluc, Miss Universe® Romania 2010, Ambasadoare a Fundaţiei Blue Heron, va fi, încă o dată, alături de bursieri, și a pregătit un moment surpriză.
“Din anul 2005, când m-am alăturat Fundației Blue Heron, am înţeles cât de important este să acordăm o şansă la educaţie unor tineri care nu beneficiază de niciun fel de sprijin. Dacă înţelegem că, fără educaţie, societatea românească nu se poate dezvolta, vom recunoaște faptul că nu este de ajuns doar să compătimim situaţia în care ne aflăm, ci să şi acţionăm în consecinţă” a declarat Valentina Ionescu, Director Program Miss Universe® Romania.
Vedeta TVR este gazda invitaților Valentine’s Day Charity Ball, în calitate de prezentator, încă de la prima ediție organizată în anul 2006 în România.
Cu ajutorul donatorilor din România și Statele Unite, anul acesta, Fundația și-a propus să ofere 50 de burse noi în valoare de o mie de euro per student. În acest sens, Universitatea Româno- Americană a decis să acorde două burse pe trei ani bursierilor care îndeplinesc cerințele de înscriere. În plus, toți sponsorii evenimentului s-au arătat dispuși să ofere internshipuri sau mentorat bursierilor Blue Heron.
„Atât în calitate de fost bursier al Fundației Blue Heron, cât și ca membru al actualei echipe, am constatat cu mândrie că programul este bine pus la punct, cu obiective clare și, mai ales, că aduce cu adevărat o schimbare în bine în viețile tinerilor cu destine asemănătoare cu al meu”, a încheiat Cristina Porșega, fostă bursieră Blue Heron, în prezent, asistent Director Programe în cadrul Fundației.