Pe 4 septembrie, Crime + Investigation™ (CI) va difuza premiera unui nou serial, „Steven Seagal: Apărătorul legii”. Episoadele acestei serii vor fi difuzate în fiecare joi, la ora 23:00.
„Steven Seagal: Apărătorul legii” urmărește activitatea lui Steven Seagal în cadrul poliției din SUA. Seagal colaborează cu șeriful din districtul Maricopa, statul Arizona, și execută mandante de arestare, intervine în situații de urgență și lucrează cu unitatea antidrog.
Arizona este locul traficului de droguri, al crimelor, al cartelurilor și al contrabandei. De aceea, Seagal s-a stabilit în districtul Maricopa și luptă pentru menținerea ordinii și apărarea cetățenilor. Fiecare episod de 30 de minute îl prezintă pe Seagal lucrând la diferite cazuri și soluționând infracțiuni, alături de echipa șerifului.
Noul serial dovedește că Steven Seagal este mai mult decât un erou al filmelor de acțiune, el fiind un apărător al legii cu peste 20 de ani de experiență. De asemenea, este expert în arte marțiale și deține centura neagră de gradul 7 în aikido.
Crime + Investigation Network deschide ușile laboratoarelor de criminalistică, ale sălilor de judecată și arhivele poliției, descoperind adevărul din spatele celor mai scandaloase crime. Televiziunea CI este disponibilă la UPC și Romtelecom.