Numărul mare de pacienți care vin în cabinetele stomatologice determină creșterea evoluției microbilor în spațiul acestuia, iar utilizarea instrumentelor rotative duce la împrăștierea la distanță a materiilor organice ce pot fi purtătoare a diverselor forme de agenți microbieni.
Un studiu realizat de American Dental Association arată că un procent mare de persoane diagnosticate cu afecțiuni grave, cum ar fi virusurile hepatice B și C, au fost contaminate în timpul consultului stomatologic. Potrivit specialiștilor americani, transmiterea microbilor este favorizată de aparatele care nu au fost sterilizate corect după ce a fost investigat un bolnav, de neutilizarea mănușilor chirurgicale și de nesterilizarea corespunzătoare a intrumentalului.
Indiferent de stilul de viață și de vârstă, fiecare persoană ajunge, mai devreme sau mai târziu, la dentist. Și pentru că mulți dintre pacienți se întreabă cum se dezinfectează instrumentarul din cabinetele stomatologice, Dr. Ion Melnic, specialist în chirurgie dento-alveolară și coordonator al Clinicii Dr. Melnic, ne spune la ce trebuie să fim atenți atunci mergem la dentist.
Sănătatea orală este foarte importantă și are efect asupra sănătății întregului organism. Astfel, apelăm la stomatolog pentru a ne rezolva diferitele problemele ale dentiției. Ceea ce trebuie să avem în vedere este faptul că o simplă vizită la medicul dentist poate însemna contaminarea cu HIV, TBC, hepatita B sau C și alte boli. Un microb se poate transmite foarte ușor de la un pacient la altul dacă instrumentarul nu este corect sterilizat. De aceea, pacienții care nu sunt siguri din acest punct de vedere, ar trebui să întrebe medicul stomatolog care este procedura de sterilizare a instrumentelor medicale.
Dr. Ion Melnic spune că atunci când apelăm la serviciile unei clinici stomatologice trebuie să avem în vedere faptul că “echipamentele de protecție sunt purtătoare de microbi și virusuri, de aceea este necesară folosirea consumabilelor de unică folosință pentru a evita răspândirea bacteriilor. De asemenea, cele mai facile căi de contaminare sunt reprezentate de sânge și salivă și este recomandat să țineți cont de faptul că cea mai eficientă și sigură cale de decontaminare a instrumentarului stomatologic este sterilizarea”.
Cea mai simplă și sigură modalitate de sterilizare se obține cu ajutorul autoclavelor de clasă B. Însă, înainte de sterilizare cu autoclave, instrumentarul trebuie curățat cu dezinfectante speciale și de calitate. “Sterilizarea instrumentelor stomatologice se face în spații special amenajate, separate de cabinetul stomatologic. De asemenea, foarte important este faptul că instrumentarul rotativ duce la împrăștierea la distanță a materiilor organice și se contaminează la exterior și, mai ales, în interior. Mai mult, sistemele de purificat aerul la care, în ultima vreme, au apelat multe cabinete stomatologice, crează un climat proaspăt și sănătos, filtrând și purificând aerul. Astfel, se elimină agenții patogeni dăunători din aer, confortul respirației fiind îmbunătățit”, adaugă Dr. Ion Melnic.
Pentru a se obține eficiența de 100% a dezinfectării suprafețelor externe este necesară utilizarea autoclavelor speciale și a sistemelor sanitare cu care fotoliile dentare să fie dotate. Toate acestea pot preveni și elimina orice posibilitate de îmbolnăvire a pacienților pe parcursul tratamentelor stomatologice.