Sâmbătă, 30 decembrie, de la ora 17.00, pe TVR 1
În anul în care televiziunea publică a împlinit 50 de ani, o serie întreagă de proiecte de amploare au fost realizate. Acestea sunt TVR 50, un proiect care s-a întins pe aproape un an, campania Mari Români, serialul românesc La urgenţă şi Eurovision Junior 2006.
Ştefan Lungu, cel pe care v-aţi obişnuit să îl aveţi Partener în fiecare duminică, vă va prezenta, în diverse locaţii şi ipostaze, vedetele implicate în proiectele mai sus menţionate, dar şi oamenii din spatele camerelor.
„Promit să vă intrig cu mărturisirile picante şi reacţiile şoc obţinute de la interlocutorii mei, printre care rivalul meu, Cătălin Măruţă, actriţa Daniela Nane, pe care am descusut-o despre marea dragoste întâlnită anul acesta, dar şi alţi colegi din televiziune, cum ar fi Dan Manoliu şi Florin Iaru!”, a declarat Ştefan Lungu.
Vedete precum Andreea Marin, Florin Piersic Jr., Daniela Nane sau Irina Păcurariu vor fi premiate. Şi nu oricum, ci cu distincţii cât se poate de haioase, ca „Ortopedul Eurovisionului”, lui Dan Manoliu, premiul „Vreau să zbor", actriţei Daniela Nane, premiul pentru „Cel mai mic agent sub acoperire", micuţei prezentatoare Ioana Ivan, premiul „Atracţie fatală", maestrului Victor Rebengiuc, premiul pentru „Primul bust televizat” şi lista nu se opreşte aici! Pe parcursul unei ore, Ştefan Lungu vă va dezvălui cele mai haioase momente ale celor patru proiecte din anul aniversar TVR, ţinute secrete până acum!
{mosloadposition user10}