Concertele Europa FM Live în Garaj revin pe 15 februarie cu unul dintre cei mai apreciaţi artişti români, Ştefan Bănică.
Anunţul a fost făcut astazi în Europa Express, emisiunea realizată de George Zafiu, gazda concertelor din Garaj printr-o interventie telefonică cu Ştefan Bănică:
„La concertul din Garaj o să ne amintim si de începuturile mele muzicale, voi cânta piese pe care nu le-am mai cântat de mult timp. O să cânt piese cunoscute, pe care le-am lansat, in mare parte, si cu ajutorul Europa FM, dar, in primul rand, vom canta pentru toti cei care iubesc muzica mea!”
În intervenţia telefonică, Ştefan a vorbit şi despre piesa pe care a lansat-o săptămâna trecută, “Cântec pentru Violeta”, tot la Europa FM:
“Este un cantec cu care încercam s-o liniştesc pe fiica mea cand era foarte mică şi plângea. De fapt, la inceput era un cantec de leagan. Am luat apoi tema cântecului şi am transformat-o într-o piesă dedicata fetitei mele. Este atât de frumos să poţi să fii părinte, incat acest lucru îl poţi împărtăşi cu toată lumea. Si cred că taţii de fete, ascultand aceasta melodie, mă înţeleg cel mai bine. Cand am cantat prima oara acest cantec alaturi de colegii mei de trupa, unii dintre ei au inceput sa planga, pentru ca cei mai multi dintre noi avem fete.”
Concertul lui Ştefan Bănică din Garajul Europa FM va fi transmis în direct, pe frecvenţele Europa FM din toată ţara, miercuri, 15 februarie, începând cu ora 19.30.