După ce a câștigat etapa de campionat cu Viitorul, cu scorul de 1-0, Reghe a avut un deja-vu aseară la Ovidiu. Echipa antrenată de acesta s-a impus cu același scor de 1-0, calificându-se în semifinalele Cupei României. Meciul, transmis în direct, a poziționat PRO TV pe prima poziție în topul audiențelor. Partida a fost urmărită, în medie, la nivel național, de peste 1.5 milioane de telespectatori. În minutul de aur, de la ora 21:07, peste 1.8 milioane de microbiști urmăreau cu interes partida de fotbal.
Meciul din Cupa României a fost lider de audiență pe toate segmentele de public. La nivelul publicului comercial, cu vârsta cuprinsă între 18 și 49 de ani, PRO TV a obținut 8.5 puncte de rating și 20.9% share, în timp ce postul de pe locul doi a înregistrat 6.6 puncte de rating și 16.2% share.
Dacă în prima repriză au dominat fazele tactice, a doua jumătate de meci a fost mai dinamică, cu faze de atac mai spectaculoase. La doar 3 minute de la fluierul de start al celei de a doua reprize, Nicușor Stanciu a marcat singurul gol al partidei, după o ocazie creată de Râpă.
Celelalte semifinaliste ale Cupei României sunt ASA Târgu Mureș, Dinamo și CFR Cluj.