Stay Safe, aplicația românească care ține lumea în siguranță prin avertizarea în timp real a utilizatorilor cu privire la pericolele din zona în care se află, a fost lansată în luna octombrie la nivel mondial.
Aplicația mobilă Stay Safe este un proiect 100% românesc fondat de antreprenorul Mugur Frunzetti. Aplicația a fost creată în 12 luni de 5 developeri, iar în prezent echipa s-a extins la peste 30 specialiști în programare, marketing și security research. Investiția totală pentru dezvoltarea Stay Safe este de 150.000 de euro.
Odată activată pe device-urile IOS sau Android, aplicația monitorizează zona în care se află utilizatorul şi îl anunță atunci când apare un pericol, indiferent de natura acestuia: dezastre naturale, accidente auto sau orice alt tip de incident.
Unul dintre obiectivele aplicației este să avertizeze utilizatorii în maxim 3 minute de la apariția unui pericol printr-o notificare inițială ce va fi urmată de update-uri periodice. Astfel, Stay Safe devine o sursă rapidă și sigură de informare pentru subscriberi, la nivel internațional.
“Imediat ce apare un potențial pericol, echipa noastră de securitate, care lucrează 24/7 și monitorizează toate zonele globului, lansează o notificare către utilizatori. Ulterior, la intervale de 1-3 minute, revenim cu update-uri (dacă există), aducem clarificări și, mai ales, actualizăm informațiile despre cum să evite fiecare pericolul (unde să stea, unde să se deplaseze, ce măsuri de siguranță să pregătească etc.)”, spune Mugur Funezetti, fondatorul aplicației Stay Safe.
Ideea necesității unei astfel de aplicații a apărut în urmă cu un an, în urma unei experiențe proprii a antreprenorului Mugur Frunzetti: “Mă aflam cu soția și copiii într-o superbă insulă portugheză, Madeira. Într-o zi, stând relaxat în piscină și jucându-mă cu copiii, văd fum ridicându-se din spatele unui vârf și mai inalt. Am întrebat și am aflat că sunt incendii de pădure, dar am fost asigurat că nu este niciun pericol. Uitându-mă în jur și văzând că sunt înconjurat doar de pădure, că pot pleca de pe insulă doar cu ferryboat-ul care este la 30 de minute de mers cu mașina dacă NU este panică pe șosele și care oricum poate prelua maxim 5% din cei aflați pe insulă în cateva ore, nu mă simțeam deloc în afara oricărui pericol. A doua zi, fumul era și mai gros. Am decis sa plecăm, deși mai aveam de stat încă o zi pe insulă și cei de la hotel îmi repetau ca nu este niciun pericol. După 2 zile… erau sute de răniți, 3 morți, mii de evacuări de urgență. Am simțit că aș avea nevoie să îmi spună cineva când apare un pericol, ca să pot lua măsurile de precauție în liniște, înainte de panica generală”, povestește Mugur Frunzetti, fondatorul aplicației Stay Safe.
Aplicația este destinată oamenilor din întreaga lume, indiferent de locul în care se află, fiind disponibilă online în AppleStore și GooglePlay.
“În primă fază, ne focusăm pe Europa și America de Nord (US și Canada), ulterior vizând Australia, Asia și Africa. Pentru serviciile noastre, utilizatorii plătesc un abonament de 9,99$ pe lună, extrem de accesibil dacă ne gândim că este mai ieftin să ai grijă de siguranța ta decât să bei o cafea pe săptămână în diferite cafenele. Din acest abonament, 30% merge către Apple Store sau Google Play și restul acoperă costurile echipei, ale instrumentelor de monitorizare și cele legate de development”, declară Mugur Frunzetti.
https://stay-safe.com/
https://www.facebook.com/staysafecom/