Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Stațiunea balneoclimaterică Covasna „întinerește” cu bani europeni

MDRAPFE logo

Doamna Rovana Plumb, ministru delegat pentru Fonduri Europene, a semnat contractul de finanțare pentru proiectul Reabilitarea infrastructurii rutiere în stațiunea balneoclimaterică Covasna.

Cofinanțat din Programul Operațional Regional 2014-2020 și inițiat de Primăria orașului Covasna, proiectul are o valoare totală de aproximativ 4 milioane euro.

Cu acest prilej, Rovana Plumb, ministru delegat pentru fonduri europene a remarcat că: „Proiectul propune o nouă perspectivă de dezvoltare a comunității. Investițiile alocate vor avea impact asupra creșterii gradului de exploatare a resurselor de la nivel local, care nu pot fi valorificate în prezent, la nivelul potențialului real, din cauza stării generale a infrastructurii.”

MDRAPFE logo

Cu ajutorul acestui proiect, va crește numărul mediu de salariați în cadrul stațiunii balneoclimaterice Covasna, ceea ce înseamnă o creștere a gradului de ocupare a populației din zonă și, implicit, un nivel de trai mai ridicat. În același timp, se anticipează creșterea numărului de operatori economici din zonă care își desfășoară activitatea în domeniul turistic și în sectoarele adiacente.

În cadrul proiectului vor fi realizate următoarele lucrări:
· reabilitarea și modernizarea infrastructurii rutiere pe o distanță de 6,5 km;
· extinderea și modernizarea rețelei de apă potabilă cu 2,3 km;
· extinderea și modernizarea rețelei de canalizare menajeră cu 2 km;
· extinderea rețelei de canalizare pluvială cu 4,3 km;
· amenajarea trotuarelor pe aproximativ 11 mii mp;
· amenajarea a peste 13 mii mp de spații verzi;
· construirea/amenajarea a 108 locuri de parcare.

Despre Proiect

Proiectul este finanțat prin POR 2014-2020, Axa prioritară. 7– Diversificarea economiilor locale prin dezvoltarea durabilă a turismului, Prioritate de investiții 7.1 – Sprijinirea unei creșteri favorabile ocupării forței de muncă, prin dezvoltarea potențialului endogen ca parte a unei strategii teritoriale pentru anumite zone, care să includă reconversia regiunilor industriale aflate în declin, precum și sporirea accesibilității și dezvoltarea resurselor naturale și culturale specifice.

Despre Program

Programul Operațional Regional (POR) 2014 – 2020 are ca obiectiv general creşterea competitivităţii economice şi îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă ale comunităţilor locale şi regionale, prin sprijinirea dezvoltării mediului de afaceri, infrastructurii şi serviciilor, pentru dezvoltarea durabilă a regiunilor, astfel încât acestea să îşi poată gestiona în mod eficient resursele şi să îşi valorifice potenţialul de inovare şi de asimilare a progresului tehnologic.

Aceste obiective sunt traduse în 11 axe prioritare plus o axă de asistenţă tehnică, care au în total o alocare estimată de 8,2 miliarde de euro, din care 6,6 miliarde de euro reprezintă sprijinul UE, prin Fondul European pentru Dezvoltare Regională (FEDR), iar 1,6 miliarde de euro – contribuţie naţională.

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.