Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Statistici ANCOM: Trei sferturi dintre conexiunile de internet fix din Romania permit viteze de peste 100 Mbps

ancom conexiuni

„O veste buna din sectorul telecom: la finalul anului 2019, trei sferturi dintre cele 5,3 milioane de conexiuni de internet fix din Romania permiteau viteze foarte mari, de peste 100 Mbps. Acest lucru s-a vazut, de altfel, si pe parcursul starii de urgenta care tocmai s-a incheiat, cand retelele de internet fix din Romania, bazate in principal pe fibra optica, au sustinut cu succes cererea exceptionala de trafic. Nicicand in istorie retelele de comunicatii electronice nu au avut un rol atat de important pentru sprijinirea functionarii societatii noastre, a nevoilor noastre sociale, educationale, economice sau de alta natura, ca in aceste ultime doua luni – sa folosim Ziua Comunicatiilor pentru a le multumi si a-i felicita pe cei care au facut posibil acest lucru, de-a lungul timpului” a declarat presedintele ANCOM, Sorin GRINDEANU, cu ocazia Zilei Mondiale a Comunicatiilor, sarbatorita in fiecare an pe data de 17 mai. Infografic aici.

Datele statistice integrale privind piata telecom in anul 2019 vor fi publicate de ANCOM pe parcursul saptamanii viitoare.

ancom conexiuni

Iata cateva dintre cele mai relevante informatii cuprinse in raport:

Internet fix

5,3 milioane de conexiuni la internet fix la sfarsitul anului 2019 (+4% evolutie anuala), dintre care 3,9 milioane, adica 74%, reprezentau conexiuni de foarte mare viteza.

Traficul mediu de internet fix/locuitor a fost de 29 GB/luna, cu 14% mai mult fata de anul precedent.
Rata de penetrare a internetului fix la 100 de gospodarii a fost de 64% la nivel national in anul 2019, in mediul urban fiind de 75%, iar in mediul rural de 49%.

In functie de numarul de conexiuni la internet fix inregistrat la sfarsitul anului 2019, RCS&RDS avea o cota de piata de 53%, Grupul Telekom 21%, ceilalti furnizori insumand 26%.

Internet mobil

12 milioane de conexiuni 4G (+16% crestere anuala), reprezentand 61% din totalul de 19,9 milioane de conexiuni active la internet mobil din tara noastra.

Traficul mediu de internet mobil/locuitor a fost de 3,7 GB/luna, cu 41% mai mult fata de anul precedent.

In functie de numarul de conexiuni active la internet mobil de la finalul anului 2019, Orange avea o cota de piata de 39%, Vodafone 25%, ceilalti furnizori insumand 36%.

Telefonie mobila si fixa

22,7 milioane de cartele SIM active de telefonie mobila, dintre care 58% pe baza de abonament si 42% pe baza de cartele preplatite.

Traficul mediu de telefonie mobila efectuat de un locuitor a fost de 4 ore si 44 minute/luna, respectiv de 44 SMS-uri/luna; nivelurile sunt in usoara scadere, pe fondul cresterii utilizarii aplicatiilor de mesagerie instant si retelelor sociale.

In functie de numarul de cartele SIM active la sfarsitul anului 2019, Orange avea o cota de piata de 39%, Vodafone 30%, ceilalti furnizori insumand 31%.

Telefonia fixa continua sa scada: 8 minute/luna reprezinta traficul mediu efectuat de un locuitor de pe telefonul fix, in scadere anuala cu 17%.

In functie de numarul de abonati la telefonie fixa de la sfarsitul anului 2019, Grupul Telekom avea o cota de piata de 40%, RCS&RDS 35%, ceilalti furnizori insumand 25%.

Televiziune

7,6 milioane de abonamente la servicii TV, dintre care 5,4 milioane erau abonamente prin cablu.

In functie de numarul de abonati de la sfarsitul anului 2019, RCS&RDS avea o cota de piata de 53%, Grupul Telekom 17%, ceilalti furnizori insumand 30%.

Venituri din sectorul telecom

Veniturile din sectorul telecom au crescut cu 3% in anul 2019, ajungand la 16,5 miliarde de lei, adica 3,5 miliarde de euro.

Segmentul de telefonie mobila a generat 39% din totalul veniturilor din piata, segmentul de internet fix si mobil a generat 30%, segmentul de retransmisie a programelor TV 14%, celelalte servicii insumand 17%.

In medie, venitul lunar din sectorul telecom a fost de 71 lei per locuitor.

In functie de veniturile obtinute in 2019, Orange avea o cota de piata de 26%, Grupul Vodafone 24%, Grupul Telekom 24%, ceilalti furnizori insumand 26%.

Raportul de date statistice

Raportul de date statistice privind piata de comunicatii electronice din Romania pentru anul 2019 este realizat de ANCOM pe baza datelor statistice raportate semestrial de furnizorii care au obligatia de a transmite catre ANCOM valorile indicatorilor corespunzatori categoriilor de servicii conform Deciziei nr. 333/2013 si va fi disponibil pe parcursul saptamanii viitoare, aici.

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.