În 2018: energia livrată suficientă pentru a înconjura de aproape trei ori Pământul.
Staţia de încărcare rapidă BMW Group România a fost instalată de BMW Group România în 2016, în cadrul Băneasa Business and Technology Park. Amplasată la ieşirea din Bucureşti spre Ploieşti, pe DN1, una din cele mai circulate şosele din România, a devenit o opţiune importantă pentru cei care locuiesc în nordul Bucureştiului sau care încep o călătorie în direcţia Ploieşti-Braşov.
În 2018 au fost 1825 de sesiuni de încărcare (sunt considerate sesiuni doar conectările în care s-a livrat mai mult de 100W livraţi pe sesiune), în creştere cu 93% (2017: 944 sesiuni). În total au fost livraţi 23,38 MWh de energie, în creştere cu 79,5% (2017: 13,03 MWh). Energia livrată asigură parcurgerea a 117.000 km în regim electric, adică de aproape trei ori circumferinţa Pământului. În plus, aceasta înseamnă o reducere a emisiilor cu aproximativ 7,8 tone CO2. (Valori calculate pentru un consum de 20 kWh/100 km, emisii CO2 de 120 g/km şi emisii la producţia de energie CO2eqv pe 1KWh de 350g).
Experienţa consistentă, de peste doi ani, în utilizarea staţiei a revelat o serie de concluzii şi tendinţe importante.
1. Plugshare devine tot mai important/ eticheta Plugshare.
Plugshare este o aplicaţie care indică poziţionarea pe hartă a tuturor staţiilor de încărcare din România. Prin utilizarea constantă, Plugshare nu este doar un instrument care ajută la identificarea staţiilor şi planificarea călătoriilor. Dar, prin funcţia de check-in, poate oferi un indiciu dacă staţia este ocupată şi când se va elibera. Dacă iniţial funcţia de check-in era utilizată rar, acum a devenit o regulă care ajută utilizatorii să ştie dacă staţia va fi liberă sau nu şi astfel au informaţii mult mai clare despre disponibilitatea staţiei.
2. Regula celor 80%.
Viteza de încărcare scade exponenţial pentru ultimii 20% din capacitatea bateriei. Doar primii 80% se încarcă la putere maximă (în cazul staţiei de la Băneasa Business and Technology Park – la 50 kW). Aceasta înseamnă că pentru călătoriile lungi, în multe situaţii, o încărcare limitată la nivelul de 80% al capacităţii bateriei poate însemna parcurgerea mai rapidă a drumului. Pentru 2018, 19% din încărcări au fost făcute până la 100%, 45% se finalizează la o capacitate de 95-100%, în timp ce numai 14% au fost finalizate până la un nivel 80% al încărcării.
3. Prima staţie.
Feedback-ul utilizatorilor a arătat că staţia de la Băneasa Business and Technology Park este “prima staţie” în mai multe cazuri, iar utilizatorii nu dispoun de o soluţie de încărcare acasă. În acces caz, utilizatorii petrec săptămânal 1-2 sesiuni de aproximativ 20-30 de minute pentru a încărca automobilul, folosind “regula celor 80%” în multe din cazuri. În acest timp, fie aşteaptă în automobil, fie petrec timpul pentru cumpărături la magazinul din complex sau la o cafea. Constatarea se bazează pe observaţii individuale, nu pe date statistice.
4. Evaluarea precisă a autonomiei.
Pentru BMW i3, evaluarea autonomiei se face foarte precis şi cu actualizare permanentă pe baza multor indicatori (de la tipul drumului la utilizarea consumatorilor auxiliari, precum clima), astfel încât utilizatorul să aibă o referinţă sigură. Aceasta este şi explicaţia pentru care 64 de utilizatori s-au prezentat la staţie cu un nivel de 5% sau mai puţin de încărcare a bateriei. Dintre aceştia, nouă au ajuns la staţie cu un nivel de 1%. De menţionat că în 609 din cazuri, staţia nu a putut citi nivelul de încărcare.