finantare de pana la 500.000 de euro
Cei mai mulți antreprenori care sunt în căutarea unui partener financiar care să îi sprijine cu o investiție de până la 500.000 de euro pentru dezvoltarea afacerii lor au deja un business funcțional și vor să îl extindă pe plan național/internațional.
Aproximativ 100 de înscrieri sunt afaceri din zona tech/IT/online iar restul sunt din domenii precum agribusiness, producție, servicii, green business, inventică sau fashion. În total s-au înregistrat 392 de înscrieri în Start&Grow 2014.
În ultimele cinci săptămâni, fiecare înscriere în program a fost analizată/jurizată, pentru a se stabili lista antreprenorilor care merg în etapa următoare (evenimentele/întâlnirile de business) iar săptămâna trecută, în parteneriat cu Hotel Intercontinental București, a avut loc un prim eveniment de business sharing/networking dedicat antreprenorilor din tech/IT/online care au trecut în etapa a doua a Start&Grow 2014.
Proiectele din tehnologie înscrise în program se adresează atât segmentului B2B, cât și celui B2C, aproximativ 40% targetând piața internațională sau regională, nu doar România. În peste jumătate din proiectele din tehnologie care țintesc extinderea în afara țării, cel puțin unul dintre antreprenorii din echipă are deja experiență/conexiuni în țările în care se dorește dezvoltarea afacerii.
Cu antreprenorii care au intrat în etapa a doua a Start&Grow 2014 continuăm discuția despre business-ul lor, de data aceasta pe baza unor întrebări stabilite împreună cu investitorii, atunci când s-a realizat selecția proiectelor care merg mai departe în program.
În următoarele săptămâni centralizăm noile informații despre proiectele ajunse în etapa a doua și facem o nouă analiză/jurizare, pe baza informațiilor suplimentare obținute. Apoi, se va realiza shortlist-ul final: antreprenorii care încep discuțiile pentru obținerea finanțării.
Pe lângă posibilitatea de a primi finanțare, cei selectați pe shortlist vor beneficia gratuit de mentoring și know-how de business în legatură cu diferite aspecte ale afacerii lor.
Start&Grow 2014 este un program lansat de startups.ro pentru a susține dezvoltarea unor afaceri promițătoare, ajutându-i pe antreprenori să intre în legătură cu investitori și să obțină până la 500.000 de euro pentru a-și duce afacerea la următorul nivel.
Programul se adresează în special afacerilor din următoarele domenii: Tehnologie, Agribusiness, Producție, Servicii, Green Business, Inventică, Fashion.
Start&Grow 2014 este un proiect startups.ro realizat cu sprijinul Hotel Intercontinental București, TreeWorks, Finanțare.ro, Elevate și Zelist.
Prima ediție Start&Grow a avut loc în 2010, când, împreună cu Microsoft Romania, startups.ro a lansat primul accelerator de business din țară care se adresa afacerilor din toate domeniile de activitate, nu doar celor din tehnologie. Mai multe informații despre prima ediție puteți găsi aici, iar în acest material găsiți extra info despre schimbarea conceptului Start&Grow în 2014.