A doua ediție a Start Major, programul de educație financiară și pentru carieră dezvoltat de UniCredit Bank pentru elevii din învățământul profesional și tehnic, a adus în fața ecranelor peste 1700 de liceeni dornici să își crească șansele de independență financiară și succes în carieră. Trei dintre aceștia au câștigat micro-finanțări și mentorat pentru dezvoltarea ideilor de afaceri.
Cursurile au avut loc integral în mediul online, în perioada februarie – iunie 2021, pentru elevi din 23 de licee din București, județele Cluj și Iași. Această ediție a fost organizată în parteneriat cu Asociația The Social Incubator, cu implicarea a 15 angajați UniCredit Bank în rol de traineri-voluntari.
“În ambele ediții ale programului am fost uimiți de dorința elevilor de a se dezvolta, de parcursul lor de creștere, de curajul pe care și-l iau pentru a pune bazele unui viitor potrivit pentru ei. Unii dintre ei și-au început deja cariera, lucrând ca angajați sau testând piața cu produsele din afacerea lor. Este admirabil și suntem foarte bucuroși că prin Start Major le sprijinim dezvoltarea și, odată cu a lor, a comunităților din care fac parte. E unul dintre felurile în care alegem să încurajăm bunăstarea economică și socială, ca parte a angajamentului UniCredit pentru o societate mai incluzivă, numit Social Impact Banking”, a declarat Ramona Costache, Director Social Impact Banking în cadrul UniCredit Bank România. .
În cadrul Start Major, elevii au învățat cum să își gestioneze corect resursele financiare, au descoperit ce roluri profesionale li se potrivesc, cum pot obține și păstra un loc de muncă, dar și cum pot dezvolta o afacere. După parcurgerea cursurilor de educație financiară și pregătire pentru angajare, în primele două etape ale programului, de către peste 1700, respectiv 550 de elevi, 67 dintre aceștia au participat la o tabără online de antreprenoriat. Aceasta s-a încheiat cu prezentări ale ideilor de business ale tinerilor, pe un format asemănător competițiilor de start-up-uri, iar cele mai bune idei de afaceri au câștigat micro-finanțare și sesiuni de mentorat. Ideile câștigătoare sunt: un site de locuri de muncă pentru adolescenți, propus de Stan Antonio Cristian (Liceul Tehnologic “Mircea Vulcănescu”, București), o plantație de fructe de pădure, gândită de Cesăuan Ana Rebeca (Colegiul Tehnic “Victor Ungureanu”, Câmpia Turzii) și o afacere cu produse cosmetice și alimentare din lapte de măgăriță, pe care își dorește să o dezvolte Hunyadi Ingrid (Liceul Teoretic “Apaczai Csere Janos”, Cluj-Napoca).
A doua ediție a programului Start Major a fost implementată în colaborare cu Asociația The Social Incubator, care a adus în program expertiza în lucrul cu tinerii, construirea de formate educaționale axate pe dezvoltare personală și integrare pe piața muncii, care sprijină tranziția către independență a acestora.
„A fost o bucurie pentru mine și colegi să lucrăm cu acești liceeni, să le vedem entuziasmul, curiozitatea, felul în care îi schimbă sau îi deschide parcursul din Start Major. Am lucrat împreună cu echipa UniCredit Bank pentru a le oferi o experiență de învățare cât mai valoroasă și interactivă, în pofida barierelor din mediul online. Reacțiile și rezultatele lor ne-au arătat că am reușit să facem acest lucru și, mai important, că sunt mai bine pregătiți pentru un start de succes în drumul către independență financiară și o carieră potrivită. Ambele aspecte sunt extrem de relevante în etapa de viață în care se află și parcursul educațional ales”, ne spune Adriana Preda, Director Executiv și Membru titular Consiliu Director, Asociația The Social Incubator.
Start Major reprezintă unul dintre cele două programe de Educație financiară și incluziune – alături de Academia Minților Creative – pe care le derulează UniCredit Bank în contextul Social Impact Banking, angajamentul companiei de a construi o societate mai echitabilă și mai inclusivă, prin dezvoltarea bunăstării sociale și economice. Programul a fost demarat în octombrie 2019 și a fost parcurs până în prezent de peste 2000 de elevi din 33 de licee tehnologice din București, județele Cluj și Iași.