Între 16 și 24 iulie fă-ți loc în agendă pentru EUROPAfest, singurul festival din Europa care reunește jazz, blues, pop și muzică clasică. Sub sloganul “Return to live music! No limits, just hope!”, jmEvents, organizatorul festivalului a decis ca 2021 să fie dedicat cu precădere jazz-ului, care înseamnă libertate, spontaneitate, energie.
Bucureștiul va răsuna în acordurile muzicienilor din 20 de țări prin concerte, jam session, concursuri, workshop-uri. EUROPAfest a primit în 2015 titulatura de festival EFFE – Europe’s Finest Festivals, iar de 16 ani se desfășoară sub Înaltul Patronaj al Casei Regale.
Considerat de specialiști un eveniment elitist, festivalul debutează pe 16 iulie cu Opening Gala EUROPAfest – Jazz at the Palace, pe scena Sălii Auditorium a Palatului Regal, care găzduiește Muzeul Național de Artă al României.
De la 20:00 vom sărbatori deschiderea ediției cu no. 28 alături de 6 trupe de jazz cu artiști din Germania, SUA, Italia, Austria și Polonia. Este un eveniment inedit, incluzând atât recitaluri, cât și sesiuni comune de jam session. Cu un playlist impresionant seara promite spectatorilor o experiență jazzistica autentică.
Între 17 și 21 iulie Capitala va fi animată de concertele din cadrul concursului-festival Bucharest International Jazz Competition, cotat de BBC între primele 3 concursuri de jazz ale Europei. Sala Auditorium va găzdui zilnic începând cu ora 20:00, un concert cu trei trupe de jazz care vor aduce publicului din România ultimele tendințe de pe scenele din Europa, SUA, America de Sud și Asia. Spectatorii se vor delecta cu momente interpretative unice, ce abundă de originalitate și nonconformism.
Vara aceasta bucureștenii pot savura jazz-ul în toate formele sale. Sofisticat sau relaxat, oricine își poate regăsi stilul preferat în varietatea de evenimente oferite. Fiecare concert este o invitație la răsfăț Summertime Jazz, Sunday Jazz Mood, Nothing but Jazz, It’s Jazz Time, Jazz a Perfect Day sau Best of Jazz.
Festivalul se încheie pe 24 iulie cu Gala EUROPAfest care celebrează într-o atmosferă plină de emoție și entuziasm excelența muzicală. Evoluează cele mai bune trupe ale noului val de jazz mondial, iar publicul va avea ocazia să afle cine sunt câștigătorii ediției 2021.
Luigi Gageos, directorul EUROPAfest: Marea mea bucurie este că în ciuda vremurilor reușim să spunem “Start EUROPAfest 2021 !”. Am pregătit un line-up variat, care să ofere opțiuni atăt iubitorilor de jazz, cunoscătorilor, cât și celor care sunt la început de drum și abia îi descoperă savoarea. Festivalul a fost gândit anul acesta ca o terapie, atât pentru public, cât și pentru muzicieni. Un act artistic adevărat îi implică și pe unii și pe alții, altfel nu e autentic, real. Pentru audiență este o terapie de muzică bună, iar pentru artiști este o terapie pentru suflet. Atât eu, cât și echipa mea suntem încrezători că va fi o ediție remarcabilă ca stare și transmisie umană. Vă așteptăm să împărtășim trăiri și emoții așa cum se cuvine, live, într-o sală de concerte !”
Mai multe detalii pe www.EUROPAfest.ro.
Bilete se pot achiziționa online prin rețeaua www.iabilet.ro
Proiect cultural cofinanțat de Ministerul Culturii.