Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Start Call for Entries Romanian Effie Awards 2020

Effie 2020

Ȋnscrierile se fac online

IAA România şi UAPR au deschis perioada de înscrieri pentru cea de-a XVII-a ediție a Romanian Effie Awards. Înscrierile în competiţia Effie 2020 se vor putea face până în data de 21 octombrie 2020, cu trei deadlineuri diferite: early bird deadline, on time deadline şi last chance deadline. Pentru prima oară, lucrările se vor înscrie online, în platforma internaţională Effie Worldwide.

Pentru înscrieri, participanţii trebuie să acceseze linkul: https://effie-romania.acclaimworks.com. Din această platformă se face înregistrarea proiectelor, cu formularele de concurs, materialele creative şi restul informaţiilor necesare ce ţin de credite, detalii despre participanţi şi declaraţiile de conformitate cu semnătura reprezentanţilor agenţiilor şi companiilor.

Mutarea în platforma online a adus o serie importantă de schimbări care vor oferi participanţilor noi tool-uri de a-şi prezenta proiectele, în structura formularelor de concurs şi a cerinţelor tehnice. Se schimbă de asemenea forma de prezentare a materialelor creative, totul pentru un proces de înscriere, dar şi de jurizare cât mai simplu, uşor de parcurs şi interactiv.

Effie 2020

Ca în fiecare an, pentru a reprezenta cât mai fidel schimbǎrile din piaţǎ, industriile cele mai active şi trendurile actuale, Comitetul de Organizare Effie 2020 a analizat întreaga structură a competiţiei şi a introdus astfel noi categorii, a renunţat la altele şi a rafinat o parte dintre definiţiile categoriilor deja existente. Astfel, competiţia Romanian Effie Awards 2020 este acum structurată în 17 categorii de bazǎ, reprezentând diferite zone de piaţǎ şi 16 categorii speciale. Ȋn partea de industry categories au fost unite cele două categorii de „Alcoholic Beverages” sub una singură – „Beverages – Alcohol”, iar în grupa de categorii speciale au intrat categoriile „Carpe Diem” şi „Marketing Innovation”, preluate din structura internaţională Effie Worldwide şi a fost scoasă categoria „Use of Influencers” – tipurile de proiecte care intrau aici îşi vor regăsi locul în alte categorii din concurs. „Marketing Innovation”, dedicată ideilor de business care au avut un impact puternic în poziţia de piaţă a unui brand, produs sau serviciu, are un formular dedicat şi este singura categorie cu procentaje diferite de evaluare, având în vedere natura diferită a proiectelor care pot fi înscrise aici.

O altă noutate importantă la nivelul categoriilor ţine de numărul maxim în care aceeaşi lucrare poate fi înscrisă: pentru alinierea cu Effie Worldwide şi cu Effie Index, participanţii vor putea înscrie acelaşi proiect sau părţi ale aceluiaşi proiect în maxim 4 categorii de concurs. Ȋn grupa de „Products & Service Categories” este permisă o singură înscriere ca şi până acum, în categoria care reprezintă zona de piaţă a brandului participant. Rămân astfel 3 înscrieri posibile în categoriile speciale sau maxim 4, dacă nu este făcută înscriere pentru aceeaşi lucrare în categoriile de bază. Limitarea numărului maxim de categorii are şi scopul de a îi încuraja pe participanţi să aleagă cele mai potrivite categorii şi, foarte important, să aibă în minte cerinţele şi să adapteze proiectul pe specificul fiecărei definiţii, pentru a le oferi juraţilor informaţiile relevante pentru fiecare categorie aleasă.

Perioada de eligibilitate rămâne aceeaşi, astfel agenţiile şi companiile pot înscrie în competiţie lucrǎri derulate în perioada 1 ianuarie 2019 – 31 decembrie 2019, respectiv 1 ianuarie 2017 – 31 decembrie 2019 pentru Sustained Success, care premiazǎ eforturile susţinute ale brandurilor pe cel puţin trei ani. Entry Kit-ul şi toate informaţiile legate de înscriere se gǎsesc pe site-ul competiţiei: www.effie.ro.

Site-ul oficial al competiţiei – www.effie.ro – rămâne în continuare cel care oferă toate informaţiile legate de ediţia actuală. Tot aici au fost puse la dispoziţia participanţilor diverse materiale care ajută la o navigare uşoară în platforma dedicată înscrierilor, dar şi informaţii utile pentru o scriere cât mai bună şi eficientă a case-urilor. Pe site au fost puse încă de la începutul lunii august template-urile cu formularele competiţiei, astfel încât proiectele să poată fi pregătite din timp. Ȋntregul set de template-uri va fi updatat pentru a corespunde cu platforma internaţională, care a fost pregătită pentru startul înscrierilor în toată această perioadă.

Ediţia 2020 oferă un sistem de discounturi adaptat contextului actual, cu reduceri importante pentru deadline-urile Early Bird şi On Time Deadline, plus un set extra de beneficii care să vină în sprijinul participanţilor.

Comitetul de Organizare Effie 2020 este format din: Mihai Bârsan – President Romanian Effie Awards Committee 2020 & Co-Founder Epic Visits, Alexandra Dimitriu – Chief Media Officer, Publicis Groupe România, Bogdan Țurcanu – Commercial Manager, Ursus Breweries, Costin Radu – Independent Strategy Consultant, Dan Petre – Business Developer, D&D Research, Mihai Trandafir – Managing Director, UM România, Ruxandra Rău – Director Brand & Communication Strategy, Telekom România, Silvia Mihăilescu – Director of Brand, Marketing & Communications, ING România şi Victor Stroe – Head of Strategy & Associate Director, Leo Burnett.

Calendarul de înscrieri Effie Awards România 2020:
Early Bird: 24 August – 14 Septembrie
On Time Deadline: 15 Septembrie – 6 Octombrie
Last Chance Deadline: 7 Octombrie – 21 Octombrie
Jurizare Runda 1 & Runda 2: luna Noiembrie
Evenimentul de Premiere: luna Noiembrie.

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.