Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

START! Business: tinerii antreprenori propun solutii pentru educatie

BCR şi Junior Achievement Romania au premiat câştigătorii finalei naţionale START! Business cu o bursă de finanţare şi susţinerea participării la finala Europe Enterprise Challenge 2012, Skopje. Cele două companii pilot care au câştigat premiile s-au orientat spre rezolvarea unor probleme ale sistemului educaţional prin produse şi servicii originale.

Premiul Investiţia Anului, o bursă de 2500 EUR oferită de BCR pentru sprijinirea lansării afacerii, a fost câştigat de Educativo, o echipă formată din studenţi ai Universitătii Bucureşti şi Şcolii Naţionale de Ştiinţe Politice şi Administrative. Produsul lor oferă părinţilor un pachet de poveşti pentru copii diferite de cele tradiţionale: eroii poveştilor Educativo sunt copii la fel ca cei care le citesc, iar aventurile lor se încheie de fiecare dată cu un mesaj sau o lecţie adaptată la lumea de azi.

“Proiectul Educativo este un concept nou de poveşti educative, cu tâlc contemporan, segmentate pe vârste. Proiectul îşi propune să salveze generaţiile viitoare de la a mai primi repere eronate despre societate, repere care să îi ducă la imposibilitatea diferenţierii realului de fictiv. Dorim să oferim o viziune nouă asupra poveştilor, să împletim armonios etica generaţiei de ieri cu pasiunile pentru tehnologice de azi, pentru a educa şi forma generaţia de mâine, iar premiul Investiţia Anului 2012 este pentru noi acel ajutor financiar de care aveam mare pentru a putea începe”, spune Cristina Stan, preşedintele echipei.

Câştigătorii premiului Compania Anului, care vor participa la finala Europe Enterprise Challenge de la Skopje printr-o bursă Junior Achievers susţinută de BCR, s-au orientat tot spre educaţie. Next Steve (realizat de studenţi de la Academia de Studii Economice Bucureşti) urmăreşte să dezvolte cât mai devreme, de la vârsta de 10 – 15 ani, acele abilităţi de comunicare, creativitate şi motivare de care tinerii vor avea nevoie pentru a deveni “următorii” Steve Jobs – profesionişti şi antreprenori dedicaţi valorilor de inovaţie şi calitate.

Finala Compania Anului START! Business reuneşte anual cele mai bune companii pilot, echipe de tineri care învaţă ce înseamnă să devină antreprenori în mod practic: prin lansarea şi testarea pe piaţă a unui produs sau serviciu real. Fiecare dintre cele 11 echipe finaliste au început acest proces în noiembrie 2011 şi au beneficiat de-a lungul anului academic de suportul consultanţilor voluntari BCR.

De asemenea, juriul a acordat premii speciale pentru alte cinci echipe participante:
· Produsul anului a fost câştigat de echipa Unicraft (Universitatea Babes-Bolyai Cluj-Napoca, Facultatea de Business) (produse personalizate pentru evenimente)
· Serviciul anului a fost câştigat de echipa Easy Startup (Universitatea Bucureşti) (software de prognoza financiară pentru antreprenori)
· Cea mai bună idee de afacere a fost câştigat de NFC Shop (Academia de Studii Economice din Bucureşti) (produse bazate pe tehnologia NFC)
· Cea mai bună strategie de marketing a fost câştigat de Turist de Week-end (Academia de Studii Economice din Bucureşti) (portal de servicii turistice de weekend)
· Antreprenoriat în IT a fost câştigat de echipa Studento Press (Universitatea Transilvania din Braşov) (revista digitala pentru studenti)

57 de echipe din 22 de universităţi s-au înscris în ediţia 2010 – 2011 a programului START! Business, care oferă studenţilor de orice profil experienţa unică de a dezvolta şi pilota un produs sau serviciu în cadrul unei mini-companii cu clienţi şi operaţiuni reale, pentru a dezvolta încrederea şi spiritul necesare reuşitei ca antreprenori.

Bucuresti, 29.05.2012

{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.