Starbucks, cel mai mare lanț de cafenele din lume și lider în domeniul inovării și al satisfacției clienților, încheie anul 2019 cu deschiderea a două cafenele mult așteptate în București – în centrul comercial Mega Mall și Gara de Nord.
Prin inaugurarea primei cafenele în Mega Mall, cu o suprafață de 65mp, Starbucks este astfel prezent în toate mall-urile importante din București. Grafica noii locații evocă spiritul brandului, prezentând traseul de evoluție al cafelei, de la culegerea boabelor, la selecția, prăjirea și pregătirea cafelei.
Noua cafenea este spațiul perfect pentru întâlnirile cu prietenii sau petrecerea timpului în pauza dintre cumpărături. Experiența unică și serviciile de calitate sunt garantate de baristas cu experiență.
Gara de Nord, destinație istorică în București, are din luna decembrie o nouă cafenea – Starbucks Gara de Nord, un loc confortabil care invită la conversație și la eficientizarea timpului înainte de a pleca în vacanță sau în călătorii de afaceri. Având o suprafață de 175mp, cafeneaua își așteaptă clienții cu băuturi personalizate pe bază de espresso, gustări sănătoase, cafea boabe și ceaiuri pentru acasă, precum și o gamă diversificată de produse de retail.
„Anul 2019 se încheie pentru noi cu două deschideri importante care ne consolidează prezența în București. Începând cu această lună, suntem prezenți în toate mall-urile importante din Capitală și în cea mai mare stație feroviară a României, Gara de Nord. Am adus astfel întreaga experiență Starbucks – calitatea și aroma cafelei măcinate pe loc, baristas pasionați, atmosfera inegalabilă și comunitatea iubitorilor brandului – mai aproape de cât mai mulți bucureșteni și călători”, a declarat Karol Żuradzki, Director Regional pentru România, Bulgaria și Serbia.
Clienții sunt invitați să profite de sezonul paharelor de sărbătoare și să descopere băuturile delicioase de sezon, incluzând Toffee Nut Latte, Gingerbread Latte și Toasted Marshmallow Hot Chocolate.
Cei care nu au timp să se bucure de experiența din cafenelele Starbucks, își pot savura cafeaua preferată „take away”. Conceptul „Adu-ți propriul termos” presupune ca orice client Starbucks să vină oricând cu tumblerul preferat în cafenea pentru a primi 1 leu reducere la orice cafea achiziționată. Acum pot alege și paharul reutilizabil în varianta de sărbători. Astfel clienții contribuie la protejarea mediului prin limitarea consumului de hârtie și consumă cafeaua Starbucks din cana sau termosul preferat.