Starbucks a fost desemnată a treia cea mai admirată companie din lume și prima companie la nivel mondial din industria serviciilor alimentare potrivit topului realizat de revista Fortune.
Starbucks se află pe primul loc și în domeniul inovației, managementul resurselor umane, utilizarea bunurilor companiei, responsabilitatea socială, calitatea managementului, stabilitatea financiară, investițiile pe termen lung, precum și calitatea produselor și a serviciilor.
„Acest rezultat ne bucură foarte mult, mai ales pentru că este răsplata muncii unei echipe globale dedicate reflectată în prezența constantă a companiei în acest top, Starbucks fiind una dintre Cele mai Amirate Companii ale revistei Fortune în ultimii 14 ani. Însă în 2017 am ajuns pe cel mai înalt loc în acest clasament foarte important pentru noi. Mulțumim tuturor celor care au făcut posibilă această performanță”, a declarat Mateusz Sielecki, Director Regional Starbucks România & Bulgaria.
Ediția Fortune 500 de anul acesta marchează aniversarea de 62 de ani a topului denumit „cel mai important raport despre reputațiile companiilor”, publicat pentru prima dată în 1983. În total, companiile din Fortune 500 reprezintă două treimi din PIB-ul SUA, cu venituri de 12 trilioane $, profit de 840 miliarde $, 17 trilioane$ în valoare de piață și 27.9 milioane de angajați în întreaga lume.
Starbucks a fost preluat în anul 2015 de către operatorul polonez Amrest și a intrat pe piața românească în 2007, când a deschis prima cafenea în centrul de retail din București – Plaza România. În 2016, compania și-a completat rețeaua din România cu 9 cafenele. Acum, iubitorii de cafea se pot bucura de cele mai bune produse în 28 de locații în România:șaisprezece în București, două în Cluj – Napoca, trei în Timișoara, două în Constanța, unul în Brașov, unul în Craiova, unul în Ploiești și două în Iași.