Paramount Pictures vă invită să vă teleportaţi în viitor cu “Star Trek XI”, cea mai nouă producţie din celebra serie SF, care a debutat în anii ’60 cu serialul TV omonim şi nu încetează să surprindă şi să-şi recucerească fanii. În premieră, Prooptiki înfiinţează Fan Clubul Star Trek, dedicat tuturor pasionaţilor de SF.
În anii 2200, spatiul şi timpul sunt mai deschise că oricând exploratorilor din Federaţie, iar echipajul USS Enterprise este mereu pregătit pentru noi aventuri în cosmos. Nu şi pentru răzbunarea romulanului dizident Nero, care se întoarce din viitor la bordul supernavei Narada pentru a se socoti cu liderii Federaţiei pentru nişte poliţe mai vechi. Complotul este interceptat la timp de Uhura (Zoe Saldana), specialista în xenolingvistică, dar atacul zguduie din toţi atomii controlul la bordul Enterprise, şi aşa precar din cauza “scânteilor” iscate între impulsivul pământean Kirk (Chris Pine) – june pretendent la funcţia de căpitan – şi geniul tehnic Spock (Zachary Quinto / Leonard Nimoy) – jumătate vulcanian, jumătate om. Când căpitanul Pike (Bruce Greenwood) este luat ostatic de Nero (Eric Bana), Kirk şi Spock trebuie să-şi calce pe orgolii pentru a salva Federaţia de un atac iminent şi fatal.
Continuumul între trecut, prezent şi viitor rezervă pericole inimaginabile, iar imaginaţia zboară cu toată viteza înainte, pentru o aventură fără limite, în această capodoperă a genului SF în regia lui J.J. Abrams. Acesta s-a făcut remarcat cu “Mission Impossible 3”, precum şi cu cele două premii Emmy Primetime cu care a fost distins pentru serialul “Lost”, la care a contribuit ca scenarist, regizor şi producător executiv. Din distribuţie mai fac parte Winona Ryder şi Ben Cross.
Fan Clubul Star Trek s-a lansat online, săptămâna aceasta, la adresa //clubulstartrek.wordpress.com şi este gata să primească la bord cât mai mulţi iubitori de SF şi potenţiali comandanţi de echipă pentru o expediţie fără precedent în universul Star Trek.
“Star Trek XI” este disponibil acum pe DVD şi Blu-ray împreună cu următoarele materiale-bonus: comentariile regizorului J.J. Abrams şi ale “echipajului” de la bordul Star Trek XI: producătorii Bryan Burk şi Damon Lindelof, scenariştii Alex Kurtzman şi Robert Orci; minifilmul “O Noua Viziune” şi scene amuzante din timpul filmărilor. Disponibil în hypermarket-uri şi magazine de profil, precum şi pe www.mymovie.ro, la un preţ recomandat de 49,9 lei. O producţie Paramount Pictures distribuită de Prooptiki România.
{mosloadposition user9} {mosloadposition user10}