Comunitatea stand-up s-a raliat pentru a sprijini poporul urainean în aceste vremuri cumplite. Astfel, la Berăria H din București, Costel, Natanticu, Teo, Vio, Dan Badea, Alex Mocanu și Dan Tutu au susținut un spectacol pro-bono numit “Un show pentru oameni”, iar încasările din biletele au fost direcționate către Crucea Roșie Română și vor fi folosite în scop umanitar.
Inițiativei s-a alăturat și Berăria H, care va dona jumătate din consumația încasată.
În urmă evenimentului la care au participat aprox. 1000 de oameni s-au strâns peste 33.000 EURO.
Cei care își doresc să ajute pot face în continuare donații către Crucea Roșie Română:
- DONAȚII ONLINE pe site-ul www.crucearosie.ro
- DONAȚII PRIN SMS, la numărul 8825, cu textul UMANITATE. Donatii în valoare de 2 euro în toate rețelele de telefonie mobilă.
- DONAȚII prin platforma Revolut
- DONAȚII DE ALIMENTE GREU PERISABILE în magazinele Carrefour, Mega Image și Cora prin programul Banca de Alimente.
- DONAȚII ÎN CONTURILE campaniei deschise la BRD Agenția Piața Romana:
- RO76BRDE410SV07590484100 (Lei)
- RO12BRDE410SV31714694100 (Euro)
- RO88BRDE410SV36413794100 (USD)
Războiul din Ucraina afectează oamenii zilnic, la nivel personal, psihologic, emoțional, prin separarea de cei dragi, prin violență și sentimentul de insecuritate continuă. Misiunea Crucii Roșii Române este de a ajuta populația civilă care ajunge pe teritoriul României, dar și pe civilii aflați în mare nevoie în Ucraina. Oamenii prinși în mijlocul acestor evenimente au nevoie să fie sprijiniți și protejați. Astfel, încă de la debutul atacurilor asupra Ucrainei, Crucea Roșie Română a intervenit activ pe patru direcții:
1. Asigură puncte de informare și asistentă umanitară, permanente, în punctele de frontieră (Vama Siret, Vama Isaccea, Vama Petea, Vama Sighet, Vama Giurgiulești, Aeroportul internațional Iasi, Vama Sculeni, Vama Albița, Vama Rădăuți Prut , Vama Ștefănești, Vama Curtici, Gara de Nord – București, Aeroportul Internațional Otopeni)
2. Oferă sprijin centrelor de cazare pentru cetățenii ucraineni din fiecare localitate din țară
3. Efectuează transporturi umanitare în Ucraina cu materiale de strictă necesitate în funcție de nevoile solicitate de Crucea Roșie din Ucraina
4. Colectează donațiile în bunuri în toate cele 47 de filiale de Cruce Roșie din România și asigură distribuirea acestora către cetățenii ucraineni din România sau Ucraina.
Conform HG 557 din 2016, Crucea Roșie Română, este o organizație umanitară cu rol de sprijin secundar în asigurarea cazării persoanelor evacuate sau refugiate, asigurarea apei potabile și hranei pentru persoanele afectate sau evacuate, asigurarea și distribuirea ajutoarelor, organizarea primirii și distribuției ajutoarelor umanitare de urgență.