Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Stagiile de practică Atelier360 au ajuns la final

Proiect cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013. Investește în oameni!”

Atelier360 este un program integrat dedicat practicii de specialitate din cadrul curriculelor universitare, în domeniile științe umaniste și arte, științe ale comunicării. Programul a oferit numeroase sesiuni de consiliere și orientare profesională și peste 150 de stagii de practică. Programul s-a derulat în perioada septembrie 2015 ‒ decembrie 2015 și a fost organizat de agenția Mercury360 Communications, în parteneriat cu Universitatea din București. Ultima sesiune de stagii de practică Atelier360 s-a încheiat în data de 16 decembrie 2015.

Stagiile de practică s-au desfășurat pe două planuri: în cadrul agenției Mercury360 Communications (Beneficiar) și în cadrul instituțiilor partenere de practică cooptate în proiect de către Universitatea din București (Partener național): Muzeul Național al Țăranului Român, Institutul de Etnografie și Folclor „C-tin. Brăiloiu” al Academiei Române, Biblioteca Academiei Române, Biblioteca Centrală Universitară ”Carol I”, Societatea Română de Televiziune.

La stagiile de practică din cadrul agenției Mercury360 au participat 105 studenți (licență și masterat) din cadrul Facultății de Litere a Universității din București, specializările Comunicare și relații publice, Studii europene și Studii culturale interdisciplinare – arte și arhitectură (cu sprijinul Centrului de Excelență în Studiul Imaginii), precum și din cadrul Facultății de Arte Plastice, specializarea Grafică, a Universității Naționale de Arte din București. Programul derulat în cadrul agenției a fost gândit astfel încât să răspundă cerințelor programei universitare, atât din punctul de vedere al conținutului, cât și al duratei stagiilor. Cu o durată de 13 zile lucrătoare, fiecare stagiu a fost împărțit în trei module: sesiuni de training în cadrul cărora au fost prezentate noțiuni legate de activitatea a 5 departamente din cadrul agenției (Client Service, Consultanță în Proiecte cu Finanțare Europeană, Consumer Activation, Creație, Digital), implicare directă în activitatea curentă a celor cinci departamente și un modul final. Primele două module au avut ca obiectiv pregătirea practică a studenților pentru cel de-al treilea modul, în cadrul căruia stagiarii au format mini-agenții de publicitate, pentru a realiza propuneri de campanii integrate de promovare a unei instituții muzeale de prestigiu – Muzeul Național al Țăranului Român.

Stagiile de practică organizate în cadrul instituțiilor partenere au fost organizate pentru 45 de studenți (licență și masterat) ai Facultății de Litere a Universității din București, specializările: Științe ale informării și documentării; Gestionarea informației în societatea contemporană; Etnologie; Etnologie, antropologie culturală și folclor; Comunicare şi relaţii publice; Consultanță și expertiză în publicitate; Studii culturale interdisciplinare – arte și arhitectură (cu sprijinul Centrului de Excelență în Studiul Imaginii) și ai Facultății de Limbi și Literaturi Străine, specializarea Filologie.

Studenții au lucrat în laboratoare performante și în departamente specializate, fiind asistați individual de către tutori, practicieni în domeniul industriilor creative (arte vizuale – fotografie, film, grafică, webdesign și multimedia, arhive de patrimoniu material și arhive digitale, documentare-cercetare).

Rezultatele stagiilor de practică derulate la nivelul partenerilor cooptați în proiect numără o expoziție de fotografie documentară, o expoziție de carte-obiect, un film documentar și mirco-arhive de date științifice. La finalul stagiilor de practică din cadrul Agenției Mercury360, lucrările studenților au fost transpuse sub forma unui film de prezentare a campaniilor de aniversare a 110 ani de existență a Muzeului Țăranului Român propuse de către studenții stagiari. Toate stagiile s-au bucurat de vizibilitate, datorită unei expoziții online de fotografie-martor, unui catalog aferent și a unui roadmap multimedial.

Toate aceste rezultate sunt prezentate/postate pe site-ul proiectului, pentru publicul larg. Ele reprezintă elementul care diferențiază Atelier360 de alte proiecte similare, mai ales în in contextul în care aceste rezultate vor continua să fie folosite ca exemple de bune practici pentru viitoare proiecte desfășurate de instituțiile partenere și de către Universitatea din București.

Proiectul este implementat de către Agenția Mercury360 Communications, în parteneriat cu Universitatea din București și este cofinanţat din Fondul Social European (FSE) prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU) 2007-2013. Investeşte în oameni!, Axa prioritară nr. 2 „Corelarea învăţării pe tot parcursul vieţii cu piaţa muncii”, Domeniul major de intervenţie 2.1 „Tranziţia de la şcoală la viaţa activă”.

Bucuresti, 22.12.2015
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.