Producătorul german de arcuri cu gaz şi amortizoare hidraulice de vibraţii devine un important generator de locuri de muncă în regiunea Braşov
Stabilus GmbH, liderul mondial în fabricarea arcurilor cu gaz şi a amortizoarelor hidraulice de vibraţii, sărbătoreşte inaugurarea fabricii sale din Braşov, România, noua locaţie de producţie a arcurilor cu gaz pentru scaunele ergonomice.
La evenimentul de lansare au participat reprezentanţi ai autorităţilor locale dintre care îi amintim pe domnul Adrian Gabor, viceprimarul Braşovului, şi pe domnul Ioan Rusu, primarul localităţii Sânpetru.
Cu o investiţie de 10 milioane de euro, Stabilus este al treilea mare investitor din regiune în sectorul prelucrării metalelor şi totodată un important angajator. Un factor decisiv în favoarea alegerii locaţiei din Braşov l-a constituit existenţa unui potenţial mare de mână de lucru calificată în domeniul construcţiei de maşini din această regiune.
Înclinaţia spre inginerie fiind din ce in ce mai redusă in Germania, au fost deja angajaţi zece ingineri români foarte buni şi motivaţi pentru noul Birou de Proiectare şi Service, care va fi sprijinit din Koblenz de către Departamentul de Dezvoltare a Aplicaţiilor. După încheierea fazei actuale de şcolarizare în Koblenz, noii angajaţi vor avea ca atribuţii o serie de activităţi, începând cu dezvoltarea aplicaţiilor, până la cercetările de laborator. Deja după primele 4 săptămâni de colaborare, se dovedeşte că Stabilus a făcut o alegere bună în ceea ce priveşte universitatea şi inginerii, obţinând rezultate pozitive mai curând decât se aştepta. Pe termen mediu, acest departament urmează să-şi sporească personalul, care va ajunge la aproximativ 30 de angajaţi.
De la începerea producţiei în noiembrie anul trecut, numărul angajaţilor Stabilus a crescut de la 60 până la peste 300 de angajaţi români. Lor li se vor alătura şapte angajaţi germani din Koblenz, stabiliţi aici pe termen lung.
În prezent, se produc 600.000 de arcuri cu gaz pe lună la fabrica din Braşov, pentru viitorul apropiat fiind planificată o creştere a producţiei de până la 800.000 de dispozitive pe lună. Aceasta asigură firmei Stabilus competitivitate pe o piaţă aflată sub presiunea concurenţei îndeosebi din partea producătorilor asiatici şi est-europeni. În plus, compania preconizează noi creşteri de potenţial în acest segment.
Alături de cele două pieţe principale de desfacere, automobilele şi industria, producţia de arcuri cu gaz pentru scaunele ergonomice constituie cel de-al treilea „pilon” al firmei Stabilus.
În afară de fabrica principală din Koblenz, Stabilus are deja unităţi de producţie în alte zece ţări de pe cinci continente, dispunând de asemenea de o reţea globală de vânzări şi service, cu centre proprii de desfacere. Pe lângă continuarea dezvoltării internaţionale, activitatea firmei se va concentra în viitor asupra creării şi dezvoltării consecvente de noi produse.
Despre Stabilus GmbH
Stabilus GmbH este un producător de frunte de arcuri cu gaz (elemente de reglare pneumo-hidraulice) şi amortizoare hidraulice de vibraţii. Alte produse din domeniul auto sunt braţele de reglare fără trepte pentru uşi şi sistemele automate de ghidare a uşilor. Astăzi, compania, care a fost înfiinţată în Koblenz în anul 1934, operează pe plan global cu unsprezece unităţi de producţie în unsprezece ţări de pe cinci continente. În plus, dispune de o reţea mondială de vânzări şi service. În 2005 (anul fiscal încheindu-se la 30 septembrie), Stabilus a înregistrat o cifră de afaceri de 370 de milioane de euro. În zilele noastre, arcurile cu gaz şi amortizoarele de la STABILUS sunt prezente aproape peste tot – în industria automobilelor, a scaunelor ergonomice, a construcţiei de maşini sau în aplicaţiile industriale. Cu liniile sale de producţie pentru arcuri cu gaz şi amortizoare hidraulice de vibraţii, Stabilus este liderul mondial de piaţă, având o producţie anuală de peste 100 de milioane de bucăţi. Pentru informaţii suplimentare pe internet, vizitaţi site-ul www.stabilus.com.
{mosloadposition user10}