Comisia Europeană a lansat miercuri, 20 septembrie, punctul de contact frontalier, un forum de experți al cărui scop este să ofere sprijin adaptat regiunilor de la granițe în vederea înlăturării obstacolelor din calea creării de locuri de muncă și a investițiilor, contribuind astfel la îmbunătățirea accesului la locuri de muncă, la servicii precum asistența medicală și sistemele de transport public și la facilitarea desfășurării de activități economice transfrontaliere.
Comisarul pentru politica regională, Corina Crețu, a declarat: „Peste un sfert din bogăția Europei este produsă în regiunile de frontieră, însă potențialul economic al acestora rămâne în continuare neexploatat în întregime. Aceste regiuni reprezintă o mină de aur în ceea ce privește oportunitățile care așteaptă să fie explorate. Comisia va oferi sprijin adaptat pentru aceste regiuni, în beneficiul direct al locuitorilor acestora.”
Punctul de contact frontalier va fi alcătuit din experți ai Comisiei, care vor oferi consiliere autorităților naționale și regionale, colectând și făcând schimb de bune practici prin crearea unei noi rețele online la nivelul UE.
Efectele pentru locuitorii acestor regiuni:
1. îmbunătățirea accesului la locuri de muncă, prin sprijinirea cooperării dintre regiuni și centralizarea informațiilor privind bunele practici în domeniul serviciilor de ocupare a forței de muncă transfrontaliere;
2. acces mai bun la serviciile publice, prin determinarea situației actuale a serviciilor de asistență medicală transfrontaliere sau examinarea legăturilor feroviare care lipsesc de-a lungul frontierelor interne;
3. desfășurarea de activități economice peste graniță, prin stimularea dialogului asupra aspectelor transfrontaliere și sprijinirea mai bunei alinieri a normelor aferente înființării de companii.
De asemenea, Comisia va selecta până la 20 de proiecte care prezintă soluții inovatoare pentru a aborda obstacolele transfrontaliere, apelul de propuneri urmând a fi lansat înainte de sfârșitul anului 2017.
Etape următoare
Punctul de contact frontalier va fi operațional începând cu ianuarie 2018.
În cadrul procesului de reflecție în curs privind viitorul finanțelor UE, bunele practici colectate prin intermediul acestuia vor contribui la discuțiile privind următoarea generație de programe de cooperare transfrontalieră („interreg”).