Spitalul Wellborn Militari anunță prima reușită cu adevărat notabilă a Centrului de Excelență în Reproducere Umană Asistată Wellborn4ALL, care înseamnă șansa la viață confirmată prin existența unui embrion, obținut dintr-un singur ovocit, întrucât acesta a fost maximul permis rezerva ovariană a pacientei. Viitoarea mămică are peste 38 de ani, iar cuplul se află la prima procedură de Fertilizare in Vitro.
Astăzi are loc embriotransferul, părinții așteptând cu nerăbdare să afle cum arată următoarea etapă a vieții lor. Echipa de medici profesioniști cu ultraspecializare în medicina reproductivă care a făcut posibil acest lucru minunat este formată din: Dr. Silviu Predoi, Dr. Carmen Ianiotescu, Dr. Viorica Chirita, Embriolog senior Mihaela Radu, biolog-androlog Ecaterina Ilinca. A fost o muncă de echipă, urmărită îndeaproape de fiecare medic specialist, în care fiecare a depus pasiune, maximă implicare și dedicație.
Aceasta poate fi și povestea ta
Inamicul principal al fertilității este timpul. Cel petrecut în diagnosticări eșuate sau lipsite de precizie, cel alocat încercărilor fără rezultat, cel al conștientizării problemei și luării unei decizii care face diferența în rata de succes. Sau toate acestea adunate.
De aceea, Rețeaua Medicală Wellborn a construit un sistem complet și complex de investigare, diagnostic și tratament al cuplurilor cu suspiciune sau cu diagnostic de infertilitate, prin cele două spitale integrate, ce dețin centre proprii specialitate în medicina reproductivă.
Spitalul Wellborn Militari – Wellborn4ALL
Aflat în cadrul Spitalului Wellborn Militari, Centrul de Excelență în Reproducerea umană Asistată Wellborn4ALL este parte a unui spital multidisciplinar, ceea ce oferă siguranță medicală și confort pacientului, prin capacitatea de a interveni și monitoriza orice caz. De asemenea, pacienții au acces la cel mai nou și mai modern laborator propriu de Embriologie din București
“Wellborn4ALL este o continuare firească a parcursului nostru, ca echipă de medici cu rezultate la standarde europene în medicina reproductivă, ca rețea medicală ce crede cu tărie în respectul pentru pacienți și pentru viață. Iar alăturarea dintre ultimele două exclude discriminarea prin incapacitatea de a da naștere unui copil în cazul lipsei resurselor financiare. Așadar, Wellborn4ALL este investiția noastră în normalitatea unui sistem în care viața și sănătatea nu sunt atributele exclusivismului, ci parte din noi toți”, dr. Silviu Predoi, CEO Rețeaua Medicală Wellborn.