Medicover România, unul dintre cei mai mari furnizori locali privați de servicii medicale, anunță finalizarea procesului de extindere a Spitalului Pelican din Oradea. Acesta a devenit cel mai mare centru spitalicesc privat din vestul României, din punct de vedere al internărilor, cu o capacitate de 244 de paturi și alte 18 pentru spitalizarea de zi.
Proiectul a fost posibil în urma unei investiții de 60,6 milioane lei, care a presupus dezvoltarea unei noi aripi cu o capacitate de 118 paturi. În noua clădire va funcționa o secție ATI, un centru de investigații imagistice de înaltă performanță, o unitate dedicată cercetării și mai multe centre de excelență, dotate cu echipamente moderne și deservite de medici de top. Un prim centru inaugurat în noua clădire este cel de Intervenții Cardiovasculare.
Aici va funcționa și secția de Ortopedie, unul dintre puținele locuri din țară în care sunt realizate intervenții de chirurgie minim invazivă, artroscopică și de protezare articulară, la cel mai înalt nivel.
Procesul de extindere a Spitalului Pelican a fost inițiat în anul 2017, având ca obiectiv construcția unei clădiri cu o suprafață totală de aproximativ 4.000 de metri pătrați, care să permită dezvoltarea unor noi specialități, centre de cercetare și a unor echipe multidisciplinare pentru abordarea afecțiunilor cu grad de dificultate ridicat.
Finanțarea proiectului a fost asigurată printr-un mix de fonduri proprii Spitalul Pelican, fonduri europene și fonduri Medicover Grup.
„La un an de la introducerea Chirurgiei Robotice și la doar câteva luni distanță de inaugurarea secției de Pediatrie, inaugurăm noua aripă în care va funcționa unul dintre cele mai importante centre din țară de Intervenții Cardiovasculare. Investițiile realizate și echipamentele din dotare ne-au permis să atragem alături de noi medici ca Dr. Bogdan Mut-Vitcu, unul dintre pionierii Cardiologiei intervenționale sau dr. Mioara Zoie Cocora, unul dintre cei mai experimentați chirurgi cardiaci din Romania”, a declarat lector universitar doctor Ovidiu Gogu Cacuci, director general Spital Pelican.
„Spitalul Pelican rămâne principalul centru al inovării în domeniul medical din nord-vestul țării, cu performanțe unice la nivel național. Ne bucurăm să fim alături de acești medici deosebiți și pasionați susținând dezvoltarea unor astfel de proiecte. Medicover va continua să investească în dotarea cu aparatură de ultimă generație, permițând formarea celor mai bune echipe medicale”, a declarat Radu L. Gorduza, director general Medicover România.
Spitalul Pelican este primul din zona de nord-vest care oferă pacienților servicii medicale cardiovasculare complete, într-o abordare integrată, având la dispoziție departamentele de cardiologie, cardiologie intervențională, electrofiziologie cardiacă, imagistică high-tech, chirurgie cardiacă și vasculară, anestezie și terapie intensivă cardiacă.
În anul 2018 Medicover România a preluat un pachet de 80% din acțiunile Spitalului Pelican în urma unei tranzacții în valoare de 23 milioane euro, aceasta fiind una dintre cele mai mari investiții realizate de grupul Medicover în regiune.
Medicover România deține un spital și în București, inaugurat în anul 2012, cu o suprafață de peste 7.000 mp, desfășurată pe șapte niveluri, cu ambulatoriu integrat și acces la Maternitate, Pediatrie, Specialități Chirurgicale, Specialități Medicale și Imagistică standard și high-tech. De asemenea, în anul 2018, după achiziția grupului medical Phoenix, Medicover și-a extins numărul de spitale din portofoliu cu o nouă unitate amplasată în Craiova.