Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Sphera Franchise Group lansează primul Raport de Sustenabilitate și spune, astfel, povestea brandurilor, dincolo de restaurante

Infografic Sphera Franchise Group

Sphera Franchise Group, cel mai mare grup din industria de food service din România, listat la Bursa de Valori București, din 2017, cu un număr de aproximativ 4.945 de angajați și 142 de restaurante, este un jucător important atât pe piața națională, cât și internațională. Prin lansarea primului Raport de Sustenabilitate, aferent anului 2018, compania își asumă, nu doar obiectivele de business, ci și poziția de promotor al sustenabilității la nivelul piețelor în care activează, contribuind activ la o comunitate prosperă.

Raportul oferă o vedere de ansamblu asupra strategiei și performanțelor economice, sociale și de mediu a operațiunilor pentru brandurile KFC, Pizza Hut, Pizza Hut Delivery și Taco Bell, în cele trei arii geografice: România, Moldova și Italia, și anunță o serie de obiective specifice și ținte cheie – până în 2025.

Dincolo de brandurile internaționale atât de iubite de consumatori, dincolo de produsele recunoscute și îndrăgite de fani, precum faimosul pui sau exoticul taco, pizza, paste sau coaste de porc, dincolo de campaniile inedite de marketing, Sphera Franchise Group a demarat, de-a lungul timpului, o serie de proiecte menite să aducă un impact pozitiv asupra comunității, devenind un cetățean responsabil în ariile în care operează. Raportul de Sustenabilitate reprezintă o analiză detaliată asupra tuturor acțiunilor Grupului și spune povestea brandurilor dintr-o altă perspectivă.

Infografic Sphera Franchise Group

Ce se întâmplă dincolo de restaurante?

· Comunitatea locală este susținută prin colaborarea cu furnizori locali care asigură aproximativ 70% din ingredientele și alimentele folosite în prepararea produselor.
· O parte din restaurantele KFC din România înscrise în programul Harvest donează alimente către organizații non-guvernamentale pentru a susține persoane din medii defavorizate și pentru a reduce problema iminentă a risipei alimentare.
· Din aprilie 2019, Grupul a înlocuit paiele din plastic cu paie din hârtie, aceasta provenind din păduri sustenabile.
· Compania investește în ambalajele pentru produse, atât la nivel vizual, cât și la nivel sustenabil, acestea provenind în mare parte din materiale reciclate (90% la KFC, Pizza Hut și Pizza Hut Delivery și 65% la Taco Bell).
· Sphera Franchise Group susține diversitatea și egalitatea de șanse, înregistrând la nivelul angajaților un procent aproape egal: 51% femei și 49% bărbați.
· KFC a lansat o serie de campanii de marketing cu un puternic mesaj educațional: impactul excesului de social media în viața adolescenților, dezvoltarea tehnologiei și intervenția în liberul arbitru al oamenilor, metode interactive de studiu sau educație financiară.

„Nevoia de raportare non-financiară a însemnat pentru noi mai mult decât o obligație legală. Ne-am dorit să analizăm, cu ajutorul unor profesioniști, toate procesele interne ale brandurilor din portofoliu și să înțelegem exact unde ne situăm, care sunt nevoile managementului și ale stakeholderilor și să trasăm, astfel, o strategie sustenabilă axată pe indicatori specifici, în strânsă legătură cu factorii socio-economici și de mediu. Mai mult decât atât, primul Raport de Sustenabilitate este o poveste spusă altfel despre brandurile noastre, este despre ceea ce facem pentru comunitățile locale și despre grija față de mediu, investind astfel în viitorul următoarelor generații. În plus, vrem să fim un exemplu responsabil în industria de food service, să ajutăm, să învățăm și să inspirăm la rândul nostru oameni și companii astfel încât, împreună, să facem schimbări cu un impact pozitiv”, a declarat Claudia Porojan, Senior PR & CSR Manager, Sphera Franchise Group.

Cele mai importante arii ale Raportului de Sustenabilitate Sphera Franchise Group includ: etica și guvernanța corporativă, viziunea și strategia de sustenabilitate, reducerea risipei de hrană, mediul de lucru corect, reducerea amprentei de mediu, lanțul de furnizori, produsele și marketingul responsabil, comunitatea și altele.

Raportul a fost elaborat sub coordonarea specialiștilor în Relații Publice ai Sphera Franchise Group, cu sprijinul consultantului extern calificat în domeniul Sustenabilității, denkstatt România, în conformitate cu liniile directoare de raportare a sustenabilității conform GRI Standards 2016. În realizarea raportului, grupul a derulat o cercetare a nevoilor părților interesate în care a implicat toți partenerii săi: angajați, furnizori, clienți, parteneri de afaceri, autorități, universități, media și ONG-uri, cu scopul de a determina temele care influențează relația acestora cu Sphera Franchise Group.

Vă invităm să consultați Raportul de Sustenabilitate în întregime pe site-ul www.spheragroup.com.

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.