A doua producție susținută de Teatrul Muzical Ambasadorii cu publicul în sală se va juca la începutul lunii martie și este „Păcală și Tândală”, un musical de Roman Vlad.
După ce în decembrie 2020 a putut fi urmărit doar în mediul virtual, spectacolul va avea două reprezentații live, la Sala Mică a Palatului Național al Copiilor, în zilele de sâmbătă 6 martie, de la ora 18:00 și duminică 7 martie, de la ora 11:00.
Regia montării îi aparține lui Atila Vizauer, decorul și costumele sunt creația Vioricăi Petrovici, iar coregrafia este semnată de Alis Gheorghe. Coloana sonoră cuprinde melodii populare românești într-o orchestrație modernă.
Membrii grupului Vocal Ludovic Spiess dau viață personajelor principale, după cum urmează: Bogdan Șerban (Păcală), Octavian Ene (Tândală), Silviu Alexandru Mihăilă (Împăratul), Camelia Cuzub (Mireasa și Împărăteasa), Sergiu Neamțu și Andrei Racu (Boierii). Solistele Ioana Iordănescu, Jennifer Dumitrașcu, Natalia Dragomir conturează prin vocile lor momente de sensibilitate și dramatism.
Colorata lume a mediului rural (cu nuntași, negustori, țărani și megieși) este întregită de balerinii TMA: Alis Gheorghe, Ana Mihai, Constantin Chița, Silvia Ionașcu, Alexandru Mălăeru, Doru Farmazon, Daniel Goliță, Carmen Mărgărit, Monica Andreea Cosma, Claudia Iagăr, Octavian Iuga și Remus Tegzeș.
Lumea snoavelor cu Păcală și Tândală este cea a satului românesc tradițional, în care, la fel ca în basme, binele învinge întotdeauna. Înseși numele lor, variante fonetice foarte expresive ale verbelor a păcăli și a tândăli (a lenevi), îi recomandă pe cei doi ca pe două personaje pline de umor. Ei sunt, totuși, mai mult decât atât: caractere complexe, profund cinstite, pline de înțelepciune și de dorința de a repara nedreptățile.
Eroi justițiari, bine disimulați sub o cuceritoare aparență de simplitate și chiar naivitate, ei sancționează prostia, răutatea, hoția și multe alte moravuri. Însă o fac elegant și amuzant, folosind ipostaze variate ale comicului, de la haz și veselie, la ironie și sarcasm.
În varianta scenică a lui Atila Vizauer, aventurile celor doi sunt îmbrăcate în haina muzicii și dansului de inspirație folclorică, reinterpretate într-o cheie actuală. Momentele vesele și pline de vervă se împletesc cu cele de sensibilitate, creând o poveste, în egală măsură hazlie și duioasă. Este un spectacol ce binedispune, o comedie dinamică, plină de învățături.
„Lucrând cu trupa Teatrului Muzical Ambasadorii – balerini, soprane, mezzo-soprane, tenori, baritoni – am descoperit, cu bucurie, ce ACTORI minunați sunt. Considerentele teoretice își găseau rezolvarea în practica actului de construcție a unui spectacol. Eram în repetiții, lucram la diferite scene ale piesei și, nu numai o dată, opream repetiția și întrebam: „Ești balerin?” „Da, am făcut coregrafia.” „Omule, dă la actorie! Ai talent.” Sau: „Ai făcut Conservatorul?” „Da, acum sunt la masterat”. „După absolvire, fă și masteratul la actorie!” Energie, talent, dedicație și o bucurie nesfârșită de a juca, de a crea. Le mulțumesc!”, declară regizorul spectacolului.
Biletele pot fi achiziționate atât online, de pe platforma Ticketstore.ro https://www.ticketstore.ro/ro/eticheta/9/teatrul-muzical-ambasadorii cât și fizic de la Casa de bilete, deschisă în foaierul Sălii Mici a Palatului Național al Copiilor, cu o oră înainte de spectacol.
Parteneri media ai evenimentului: Agerpres, Mediafax, Radio România Cultural, Ultima Oră, Zile și Nopți, Itsy Bitsy și GOKID.
Întrucât situația sanitară pe care o traversăm, în contextul pandemiei de COVID-19, impune reguli speciale de acces și de conduită în timpul spectacolelor, vă rugăm ca, pentru evitarea oricăror riscuri de sănătate, să vă informați asupra acestora și să le respectați: https://teatrulmuzicalambasadorii.ro/reguli-covid
Vă așteptăm cu drag la spectacolele Teatrului Muzical Ambasadorii, în condiții de siguranță!