Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Spectacolul Martha și George va avea premiera pe 26 noiembrie, la Teatrul Nottara

afis Martha si George

După premiera și reprezentațiile din 2018 și 2019, jucate cu succes de public la București și la Constanța, montarea Martha. Povestea romanțată a unei prințese, scrisă de Ileana Răducanu, revine în Capitală, într-o variantă comprimată, în regia lui Filip Ristovski.

De această dată, spectacolul Martha și George este o radiografie a căsniciei celebrului cuplu din perioada interbelică, realizat sub forma unei montări contemporane, în care se regăsesc momente de coregrafie, de umor și de dramă, dar și povestea din spatele unei relații, care poate fi a oricui.

Martha, fiica lui Lahovary, cunoscută personalitate culturală a perioadei interbelice, este cea care a recondiționat și a dat viață Palatului Mogoșoaia și a creat în acel loc încărcat de istorie un hub cultural, unde veneau cei mai interesanți oameni ai perioadei, de la Marcel Proust și Antoine de Saint Exupery, până la regi și oamenii politici ai vremii. S-a măritat foarte tânără, la 16 ani, când s-a îndrăgostit de prințul George Valentin Bibescu. Relația lor nu a fost lipsită de scandaluri, dar și de iubire.

Povestea poate fi comparată cu relațiile contemporane, abordarea fiind de așa natură, încât spectatorii să se regăsească în oricare dintre situațiile prin care au trecut de-a lungul vieții lor. „Deși sunt doar două personaje, piesa are de toate”, spune Filip Ristovski, „dragoste și ură, dans, acțiune. E un spectacol de teatru perfect pentru orice gen ai prefera.”

afis Martha si George

În distribuție sunt Kira Hagi, o talentată tânără actriță, deja cu experiență de scenă și de film, și Jonathan Alexandru, muzician și actor, care provine dintr-o familie de oameni talentați care i-au permis să se dezvolte în zona artistică, devenind un tânăr cu un potențial excepțional, masterand la Conservator și o personalitate cum rar există în generația lui. El a compus și muzica pentru spectacol, precum și o melodie scrisă și interpretată de el, intitulată Just give me a chance, care s-a transformat în teaser-ul spectacolului.

„Este o piesă de teatru potrivită pentru tineri, în primul rând pentru că află detalii inedite din viața unei personalități uimitoare, a unei feministe dinainte să se fi inventat mișcarea, a unei femei care și-a iubit țara și care a încercat prin toate resursele de care dispunea să facă orice îi stătea în putință să ajute și să ridice prin cultură nivelul celor din jurul său”, spune doamna Marinela Țepuș, directorul Teatrului Nottara. „E un spectacol din care poți să pleci cu multe învățăminte legate de viața de cuplu”, a adăugat domnia-sa.

Martha și George va avea premiera marți, 26 noiembrie, ora 19.30, la Sala George Constantin a Teatrului Nottara.

Fișă tehnică spectacol de teatru Martha și George:
Cu: Kira Hagi, Jonathan Alexandru
Regia: Filip Ristovski
Dramaturgia: Ileana Răducanu
Coregrafia: Eugenia Stoian
Muzica: Jonathan Alexandru
Videoproiecții: Radu Burduj
PR: Mara Eliza Barza

Reprezentații 2019:
– Premieră 26 noiembrie
– 2 decembrie
– 14 decembrie

Informații suplimentare găsiți online pe pagina Martha și George, pe pagina de facebook a evenimentului, creată pentru premieră, și de pe site-ul Teatrului Nottara.

Vă mulțumim și vă așteptăm la teatru!

www.nottara.ro

Bilete online https://new.nottara.ro/?act=cont

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.