Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Spectacolul absurdului face audiente la D’ale lu’ Mitica

În fiecare vineri, de la ora 20.00

Cea mai longevivă emisiune de la TVR 2, înregistrează audienţe importante oferind telespectatorilor cel mai real spectacol al absurdului cotidian. De şapte ani, neîntrerupt, D’ale lu’ Mitică oglindeşte tot felul de situaţii aberante, de-a dreptul incredibile, cu care se confruntă românii zilelor noastre.

Fără a-şi propune să fie un reality – show, programul TVR 2 este, la ora actuală, o fidelă radiografie a problemelor oamenilor simpli de la sat. Fie că este vorba de abuzuri pe plan local, de interpretări eronate sau fanteziste ale legilor sau doar de simpla răutate între vecini ori rude, subiectele emisiunii D’ale lu’ Mitică nu încetează să uimească prin abundenţa de ipostaze stupefiante.

Numai în ediţiile din acest an, D’ale lu’ Mitică  a prezentat cazuri apărute pentru că legea a fost ignorată sau aplicată strâmb:

  • Un cioban cu 2.000 de animale domestice, fiind considerat miliardarul satului, ignoră proprietatea consătenilor săi şi nimeni din primărie, poliţie sau justiţie nu vrea să-l determine să respecte legea
  • Un sătean din judeţul Giurgiu nu mai poate intra pe proprietatea sa, pentru că doi vecini au „furat” din uliţă, făcând-o impracticabilă
  • O bătrână din judeţul Ialomiţa şi-a pierdut  ultima sursă de existenţă, pe vaca Joiana, care a murit aflată în îngrijirea văcarului comunei. Cu toată strădania femeii, vinovatul, omul de încredere al primarului, nu a fost nici măcar învinuit
  • O familie este pusă în situaţia de a dărâma casa construită în 1993, pentru că un văr a obţinut o hotărâre judecătorească prin care este pus în posesia terenului de sub imobilul respectiv
  • Peste 150 de săteni din comuna Măicăneştii de Vrancea au obţinut, nu se ştie cum, certificate de invaliditate gradul I, chiar dacă sunt sănătoşi tun

Astfel de cazuri sunt reflectate pe larg, iar cifrele de audienţă dovedesc interesul telespectatorilor, emisiunea înregistrând, pe ediţiile din acest an, medii de 11% cotă de piaţă la nivel naţional, în condiţiile în care, vinerea, de la ora 20.00, pe acelaşi interval orar, celelalte posturi tv difuzează filme, seriale sau emisiuni de divertisment.  Revenind la audienţe, trebuie menţionat că ediţia din 16 februarie a avut un vârf al cotei de piaţă de 21%  şi 9,7% rating la nivel naţional.   

Aceste valori de audienţă, precum şi longevitatea emisiunii sunt rezultatul muncii a doi oameni: producătorii Liliana Păun şi Cristian Vlad, cei care, săptămânal, selectează numeroasele cazuri şi sesizări trimise de oameni pe adresa redacţiei. Pentru unele dintre ele, echipa se deplasează la faţa locului şi realizează interviuri cu protagoniştii. Altele, însă, sunt prezentate în emisiune de către gazda emisiunii, actorul Mitică Popescu. El este omul care, de şapte ani, vorbeşte telespectatorilor cu calm şi ironie fină, despre eroii fiecărei ediţii. În timp, acest rol l-a adus pe Mitică Popescu în situaţia des întâlnită de a fi oprit pe stradă de diverşi oameni, care vor să-i spună păsurile. Cu toate că mulţi dintre ei ştiu că actorul nu are puterea să investigheze el însuşi abuzurile semnalate, oamenii au constatat că, de multe ori, acestea se rezolvă după ce au fost difuzate la TVR 2. Şi asta fie pentru că autorităţile se sesizează din oficiu, fie pentru că cei în culpă nu mai au curajul să continue ilegalităţile.

Dacă situaţiile prezentate în D’ale lu’ Mitică nu ar fi adevărate, atunci emisiunea ar putea concura pentru cel mai bun program de ficţiune. Din păcate, însă, este o ironie amară la adresa celor care interpretează legile după bunul plac. Şi cel mai rău este că abundenţa de abuzuri şi ilegalităţi garantează echipei TVR subiecte pentru mulţi ani de acum înainte.

Bucuresti, 7.3.2007

{mosloadposition user10}

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.