Cea mai puternică promoţie de arte marţiale mixte din lume continuă la GSPTV. Ultimate Fighting Championship îşi dispută următoarea gală în Suedia, la Stockholm. Gegard Mousasi – Ilir Latifi este lupta din care şefii UFC speră să se nască o nouă supervedetă. Mousasi este considerat de specialişti ca fiind unul dintre cei mai promiţători luptători de MMA din lume. E născut în Iran, din părinţi armeni, iar de la patru ani a crescut în Olanda. Numele său adevărat este Geghard Movsesian. Latifi are rădăcini în Kosovo, unde s-a născut tatăl său, dar a trăit toată viaţa în Suedia. Fanii UFC-ului abia aşteaptă şi lupta dintre Ross Pearson şi Ryan Couture, fiul legendei artelor marţiale mixte, Randy Couture. Ryan debutează în UFC, iar tatăl său va fi în sală pentru a-l susţine.
GSPTV transmite în direct gala UFC de la Stockholm sâmbătă, 6 aprilie, de la ora 21:00.