Chris Norman – 135 de minute live la Sala Palatului!
Duminica, 15 noiembrie 2009… O seara absolut superba pentru cei ce au raspuns pozitiv unei intalniri de gradul 3 cu Chris Norman, legenda de necontestat a rock-ului international. Cu o jumatate de ora inaintea inceperii spectacolului, Sala Palatului gemea de lume, extrem de entuziasmata de ceea ce se preconiza sa urmeze.
Trupa RIFF, veterana a rock-ului autohton, a deschis concertul, la ora 19.00, cantand timp de o ora alaturi de cei peste 3500 de spectatori.
Apoi a venit momentul mult asteptat, in care Chris Norman, alaturi de trupa sa, a intrat pe scena in aplauzele frenetice ale tuturor celor prezenti. Cel mai iubit solist al trupei Smokie a incalzit instantaneu atmosfera prin simpla sa prezenta. Maratonul de hit-uri, in interpretarea live desavarsita a artistului, a creat un show exploziv, purtand publicul intr-o calatorie efervescenta prin anii de aur ai muzicii pe parcursul a 135 de minute live fara intrerupere.
Refrenele de succes ale rock-ului, lansate în anii ’60, ’70 şi ’80 de catre trupa Smokie, dar si melodii mai noi ale lui Norman au fost presarate cu replici amuzante: “Te astept in cabina mea pentru premiu peste 5 minute” i-a spus Chris unei admiratoare ce a dat raspunsul corect la intrebarea care a fost primul hit Smokie? “. Dupa cum anuntaseram, Norman a interpretat piesa “Stumblin In” cu Roxy Rocks, duet ce a facut deliciul publicului, care i-a acompaniat vesel pe cei doi.
"Living Next Door to Alice" in interpretarea autentica (caci varianta iubita de public este cea cantata de Chris Norman) a condus la punctul culminant al concertului, cand spectatorii si-au parasit locurile si au dansat ca-n anii cand ascultau pentru prima oara acest refren. Hit-ul a fost urmat de balada "Midnight Lady", compusa pentru Chris Norman de muzicianul german Dieter Bohlen, o piesa extrem de apreciata la nivel international.
Chris nu a stat cu ochii pe ceas, si a fost extrem de darnic cu admiratorii sai din Romania la momentul bis-ului, oferindu-le alte trei melodii, ce au continuat starea de exaltare ce ii impresurase pe cei prezenti. Generozitatea artistului nu s-a incheiat o data cu stingerea luminilor pe scena, ci a continuat in culise, unde Chris a dat ocazia fiecarui spectator de a lua autografe si de a se fotografia cu el, actiune ce a durat pana aproape de miezul noptii.
Un artist complet care s-a daruit aseara pe deplin publicului, care, la randu-i, l-a rasplatit cu rafale indelungi de aplauze. Vocea inconfundabila, desprinsa din legenda trupei Smokie a creat aseara o atmosfera pe care putini reusesc, oferind un recital care i-a facut pe bucuresteni sa uite pentru cateva ore de criza sau gripa si s-au lasat purtati pe valurile unuia dintre cele mai frumoase spectacole ale anului 2009.
Ca o concluzie a acestui show, reactia publicului a intarit convingerea ca trupa Smokie a existat cu adevarat doar prin vocea de aur a lui Chris Norman, a celui care a dat viata unor hit-uri prin care numai interpretarea sa originala poate transmite publicului fiorii amintirilor perioadei de glorie a muzicii.
{mosloadposition user10}