HR Club, asociaţia profesioniştilor de resurse umane din România, deschide un birou regional la Cluj Napoca, la cererea membrilor comunităţii de resurse umane din regiune.
După 12 ani de la înfiinţare, HR Club se extinde şi în afara Bucureştiului, dorind să continuie misiunea asociaţiei de a promova bunele practici în domeniu, organizând întâlniri formale şi informale care să vină în întâmpinarea nevoilor profesioniştilor de resurse umane din regiunea centrală şi de nord-vest a ţării.
HR Club intenţionează în primă fază să identifice nevoile de dezvoltare şi interesele comunităţii de resurse umane din Cluj, iar apoi să organizeze evenimente şi întâlniri tematice pe teme de interes pentru noua comunitate formată, fiind deschis şi iniţiativelor noi din partea celor care vor să se implice. Managerii de resurse umane din companiile cu birouri în Cluj vor fi invitaţi la seminarii de bune practici pe diversele funcţiuni de HR, unde pot afla de la colegi din ţară cum au fost implementate proiectele participante la Gala Premiilor de Excelenţă în Resurse Umane, organizată de HR Club în fiecare an pentru a premia cele mai bune proiecte de HR implementate în anul anterior. Se vor mai organiza comunităţi de practică pe industrii, unde specialiştii din anumite industrii se întâlnesc pentru a face schimb de informaţii legate de activităţile şi procedurile care i-ar putea ajuta să aibă o performanţă mai mare în organizaţiile şi departamentele lor sau pur şi simplu să primească ajutor şi sfaturi pentru situaţiile cu care se confruntă.
“Ne-am bucurat să găsim la Cluj o comunitate de profesionişti preocupaţi de dezvoltare personală şi profesională, care vor să implementeze în organizaţiile lor cele mai moderne şi eficiente practici în domeniu, fie că vorbim de recrutare, formare, management al performanţei sau strategie de HR. HR Club Cluj va fi locul unde vor fi mereu bineveniţi să se întâlnească şi să împărtăşească situaţiile cu care se confruntă în departamentul sau organizaţia lor. Anca Toma, noul nostru community manager de la Cluj, va oferi sprijin tuturor persoanelor interesate de activitatea HR Club şi ne va ajuta să extindem în timp toate beneficiile membrilor noştri din Bucureşti şi către cei din Cluj.“ spune Dana Cavaleru, Director Executiv HR Club.
HR Club a păstrat mereu o legătură specială cu profesioniştii de HR clujeni, organizând până acum întâlniri regionale, transmisiuni live ale conferinţei anuale care are loc la Bucureşti, pregătind studenţi clujeni care au participat la Şcoala de Vară HR Club Next Generation, un eveniment de două săptămâni dedicat noii generaţii de HRi şi, cel mai recent, implicarea unor specialişti locali în crearea primului sistem autohton de certificare în HR şi prezentarea rezultatului final în cadrul unei întâlniri care a avut loc în luna aprilie la Cluj-Napoca. Mai mult, cel mai longeviv membru al board-ului HR Club, Florin Petean, îşi desfăşoară activitatea la Cluj-Napoca.
Lansarea oficială a noului birou se va face pe data de 6 octombrie în cadrul conferinţei Putere prin Oameni, organizată de Centrul pentru Dezvoltare Managerială (CDM), conferinţă dedicată comunităţii locale de specialişti HR.