… transformati un banal felinar, intr-unul desprins dintr-o poveste orientala
Pas cu pas
De ce să nu creaţi o oază orientală chiar la dumneavoastră acasă?
Specialiştii Bosch vă ajută să decoraţi o masă cu felinare gravate în stil marocan, bogat colorate. Dacă adăugaţi colţului dumneavoastră oriental câteva lumânări cu parfum puternic de trandafir, perne sclipitoare, scaune joase şi plante exotice… surpriză: veţi avea propriul dumneavoastră refugiu beduin.
Materiale necesare:
1. Unealta cu acumulator Dremel® 7700 cu dispozitiv de prindere universală 4486 şi freză disc cu vârf diamantat 7103
2. Pistol de lipit Dremel® cu baghete adezive
3. Felinare colorate
4. Lumânări tip pastilă
Gravarea pe sticlă a felinarelor colorate
Pasul 1
Tăiaţi hârtie la dimensiunea unei laturi de felinar. Folosiţi un pix negru pentru a desena un model pe hârtie, după care lipiţi-o pe sticla din interiorul felinarului.
Pasul 2
Utilizaţi unealta cu acumulator Dremel 7700, cu dispozitiv de prindere universală 4486 şi freză disc cu vârf diamantat 7103 pentru a grava conturul modelului. După ce aţi terminat, îndepărtaţi tiparul din hârtie.
Pasul 3
Continuaţi gravura ca mai sus pentru a îngroşa liniile şi completaţi cu detalii. Utilizaţi pistolul de lipit Dremel pentru a fixa pietre strălucitoare la modelul ales de dumneavoastră.
Exemplu de model pentru felinar
Plante
Creaţi un aranjament floral cu plante exotice tropicale cu tulpină lemnoasă (plante din familia musaceelor sau Alpinia Purpurata de culoare roşie). Pentru a tăia tulpina, care este groasă, puteţi utiliza foarfeca cu acumulator Bosch Ciso.
Pentru mai multe idei de decorare, vizitaţi pagina de Internet Dremel: www.dremel.ro.