Mara Wagner debutează la editura Nemira în colecția Cuaternar cu romanul În spatele blocului – o carte despre copilăria și adolescența petrecute în comunism, cu toate jocurile și micile ritualuri care colorau viața într-o epocă gri.
Cartea se lansează pe 3 mai, la Cafeneaua Cărturești Verona, de la ora 19.00.
Pentru toți copiii din anii ’80, în spatele blocului începea o lume în sine, cu jocuri, prietenii, cutume și reguli proprii. În spatele blocului îți dădeai întâlnire prin bilețele trimise „cu poșta“ prin prieteni și „ți se cerea prietenia“, tot acolo săreai coarda, jucai elasticul, leapșa, hoții și vardiștii. Pentru mulți dintre adulții de azi, mare parte din copilăria și adolescența în comunism s-a petrecut în spatele blocului, nu doar la cozi pentru alimente pe cartelă și învățat pentru examenul de treaptă. În spatele blocului nu erau parcările pline de mașini de azi, erau comunități de copii mai mari și mai mici, de adulți și bătrâni, o lume a socializării greu de înțeles pentru indivizii solitari ce am ajuns douăzeci și ceva de ani mai târziu.
În romanul Marei Wagner imaginile gri ale ultimei perioade comuniste, cea ținută minte mai ales pentru lipsa de alimente, căldură și curent, sunt străbătute de culori vii și o doză sănătoasă de optimism. Un roman pentru tinerii de atunci și pentru tinerii de azi, pentru reamintire și pentru ținere de minte, despre viața obișnuită a unei adolescente ce se descoperă pe sine într-un univers care pare să-i scape de sub control.
„Proză a adolescenței sub comunism, din seria confesională, scrisă cu implicare și cu talent, cartea Marei Wagner se integrează unui trend literar născut din nevoia unanimă de a mărturisi despre o lume întunecată. Cu grijă pentru poveste, romanul degajă emoție autentică, participare și nu în ultimul rând o vocație a dialogului.“ Doina Ruști
Mara Wagner s-a născut în 1975 la Brașov, unde și-a petrecut copilăria. A absolvit Liceul German Johannes Honterus din Brașov și Facultatea de Limbi și Literaturi Străine din cadrul Universității din București, oraș care a și adoptat-o și unde locuiește în prezent, cu partenerul ei și cei doi copii. Lucrează în presa scrisă ca redactor-șef la o revista pentru femei și uneori scrie pe blogul personal meandmymonkeys.ro.
La sfârșit de săptămână se întâmplă să vină niște rude îndepărtate în orașul lor și să înnopteze la ei. Urmau să meargă la o nuntă a doua zi și aveau nevoie de cazare. Așa că Doina își trimise copiii să doarmă în vecini. Părinţii Mariei se înţelegeau bine cu ai Ramonei. Copiii fuseseră cei care se împrieteniseră primii, apoi, treptat, deveniseră și adulţii mai apropiaţi. Făceau revelioane împreună, sărbătoreau diverse ocazii și se întâmpla de multe ori ca cei mici să rămână peste noapte la etajul doi sau la parter, când nu se puteau despărţi după prea multă joacă.
Când erau mai mici, adulţii îi culcau pe toţi patru în același pat, câte doi la fiecare capăt. Acum, de când mai crescuseră și nu mai încăpeau într-un singur pat, nopţile comune se întâmplau cu preponderenţă la etajul doi, căci părinţii Ramonei aveau trei camere, cu una mai mult decât ai Mariei. Astfel băieţii rămâneau să doarmă în camera copiilor, iar fetele înnoptau în sufragerie, camera bună, nelocuită, păstrată pentru oaspeţi.
În afară de dormitul la grămadă, un mare succes avea și cina la comun. Cei patru copii, înghesuiţi pe un colţar, mâncau borș de legume din blide metalice. Era un lucru inexplicabil pentru Maria, ei nu-i plăceau defel legumele, în special cele din ciorbă, cu consistenţa lor moale și blegoasă. Ba încasase în repetate rânduri și pedepse pentru că refuzase să le mănânce, iar odată, în timp ce tatăl ei o forţase să le înghită, îi venise să vomite. Fugise la veceu și dăduse afară tot, iar de-atunci părinţii o lăsaseră parcă mai moale. Și totuși, când venea la tanti Cocea, mânca borșul ăla moldovenesc cu tot cu legume. Parcă nu-i mai era silă de ele și reușea să le înghită aproape pe toate cu zeama acră și cu multă pâine. Ciorba din vecini era în mod categoric mai gustoasă.
Terminară de mâncat aproape toţi în același timp și clinchetul lingurilor pe blidele metalice fu înlocuit de zgomotul de vase trântite în chiuvetă de patru perechi de mâini de copii și patru „săru’mâna pentru masă“ urmară rostite unul după altul. Apoi copiii dispărură să se pregătească de culcare.
Sufrageria în care dormeau Ramona și Maria avea pe mijloc o masă cu șase scaune. Pe masă, în centru, într-o vază din sticlă colorată erau trei trandafiri din plastic cu care, când nu erau părinţii Ramonei acasă, se mai duelau copiii, folosindu-le cozile drept spade. Într-o vitrină înaltă, plină ochi de bibelouri, stăteau balerine, animale și pescari pe mileuri croșetate din macrameu. Aceleași mileuri se regăseau și pe servanta alăturată, în ale cărei sertare ţinea familia Cocea la păstrare pachete de ţigări Kent și cafea, în caz că trebuiau să dea la doctor. Deasupra servantei, un raft cu cărţi, Biblia și câteva romane. Maria obișnuia să citească titlurile de pe cotoarele cărţilor, le știa pe dinafară, căci nu erau prea multe, spre deosebire de biblioteca ei de-acasă, patru corpuri masive, pline de cărţi de sus și până jos, care își mai și schimbau locul din când în când. Mileurile o lăsau rece, dar bibelourile îi plăceau nespus, în special balerinele, căci ea nu avea așa ceva acasă, doar la bunici mai găsea vreo două-trei. Le privea fascinată și s-ar fi și jucat cu ele, dar știa că tanti Cocea nu permitea, se puteau sparge prea ușor.
– Hai, m-ajuţi? o întrebă Ramona cu mâinile sub canapea.
Cele două fete traseră canapeaua extensibilă, scoaseră lenjeria din lada de dedesubt și făcură patul. Un alt motiv pentru care îi plăcea să doarmă la Ramona era faptul că pernele pe care le scotea de sub pat aveau întotdeauna un miros pe care Maria îl adora și pe care nu-l mai întâlnise nicăieri. Ramona îi explicase că se numea naftalină. Apoi se spălară pe rând, se îmbrăcară în pijamale, spuseră noapte bună băieţilor și părinţilor, stinseră lumina și se băgară în pat chicotind.
Prin ușa cu geam care despărţea sufrageria de hol bătea o lumină slabă care venea din bucătărie. Fetele mai povestiră puţin sub plapumă, din camera băieţilor se auziră zgomote de picioare pe pereţi, apoi se liniștiră cu toţii și cineva stinse și ultima lumină din bucătărie. Acum vorbeau în șoaptă, să nu le audă nimeni.
– … și nici n-am spus nimănui, îţi dai seama, încheie Ramona încet.
Îi povestise Mariei cum se sărutase cu un băiat zilele trecute. Fusese la ziua unei colege de clasă și jucaseră sticluţa. Trebuia să se sărute cu un coleg cu care se simpatiza, dar s-au prefăcut că nu le place și abia și-au atins buzele. Abia mai târziu, când se aflaseră amândoi singuri în balcon, la adăpostul întunericului, se sărutaseră cu adevărat. Maria ascultase fascinată toată destăinuirea.
– Și Costi? întrebă ea. Nu erai prietenă cu el?
Costi era băiatul de vara trecută, cel care-o înghesuise în șopron. Îi pusese mâna pe sâni, îi arătase ce avea în pantaloni, practic, erau prieteni. Mariei nu i se părea corect faţă de el ca Ramona să-l înșele.
– Ei, na! Și tu acuma!
Ramona tăcu, păru că se gândește, apoi chicoti.
– Mai știi cum mi-a pus mâna pe sâni?
Maria auzise povestea de câteva ori, dar îi plăcea s-o asculte de fiecare dată, pe ea n-o atinsese niciodată vreun băiat. Era ca și cum ar fi trăit senzaţiile prin intermediul prietenei ei.
– Vrei să-ţi arăt? întrebă Ramona.
– Ce?
Până să-și dea Maria seama ce are de gând, Ramona se descheiase iute la primii nasturi ai cămășii de pijama, o prinse pe Maria de încheietură prin întuneric și-i așeză mâna pe sânul ei stâng.
– Uite-așa! Chiar așa.
Maria încremeni cu palma făcută căuș pe sânul Ramonei. Era moale și cald ca un animal mic, fin și rotund. Avea sânii deja dezvoltaţi, din acest punct de vedere o moștenise pe mama ei. În palmă îi simţea sfârcul tare. Un val de căldură o trecu din cap până-n picioare și senzaţia că face un lucru complet interzis, dar atât de dulce și de ispititor că nu se putea opune, puse stăpânire pe ea. Strânse ușor degetele în jurul sânului, aproape instinctiv, îi simţi carnea fragedă și un alt val de căldură îi cuprinse corpul, ameţind-o, derutând-o.
Cineva aprinse becul de la baie și pătratul de lumină din cadrul ușii apăru din nou pe covorul din sufragerie. Maria își retrase mâna brusc și se îndepărtă puţin. Ramona chicoti înfundat și se întoarse cu spatele.
După ce se făcură fiecare covrig și-și șoptiră „noapte bună“, Maria rămase mult timp cu ochii deschiși și privirea în perete, gândindu-se la ceea ce tocmai făcuseră. Simţea încă în palma dreaptă moliciunea sânului Ramonei. Făcuseră un lucru interzis, pe care-l făceau doar adulţii. Închise ochii și rememoră în gând ce tocmai se întâmplase, mișcare cu mișcare, senzaţie cu senzaţie, până când căzu într-un somn adânc și vinovat.
