Lanțul de restaurante de tip fast-food Spartan continuă procesul de extindere prin deschiderea unei unități în recent inauguratul Veranda Mall. Spartan ajunge astfel la 28 de restaurante în toată țara: 11 proprii și 17 în sistem de franciză.
Investiția în noul restaurant este de 100.000 de euro, iar în primele patru zile clienții au cumpărat preparate în valoare de 7.000 euro. Cifra de vânzări prognozată pentru primul an de activitate a Spartan-Veranda Mall este de 400.000 de euro.
“Oborul este o zonă cu tradiție și cu o importanță comercială ridicată, al cărei specific îl cunosc foarte bine, deoarece am lucrat cinci ani într-un restaurant de aici. Obiectivul nostru este să avem câte o unitate Spartan în fiecare mare centru comercial sau mall din București, astfel că, atunci când am fost remarcați în Sun Plaza și am primit, din partea cunoscutei companii de servicii imobiliare CB Richard Ellis, propunerea de a intra și în Veranda Mall, am acceptat fără rețineri. Am semnat contractul încă din 2014 și ne-am pregătit, eu și echipa mea, temeinic pentru acest eveniment. Experiența deschiderii și administrării celorlalte trei restaurante Spartan francizate, m-a ajutat să fac față tuturor provocărilor inerente și am reușit să fim gata chiar cu o zi înainte de deschiderea oficială a Veranda Mall”, a declarat Constantin Puiu, Senior Partner Spartan Food, francizatul Spartan pentru Veranda Mall.
Trafic de 1.500 clienți în primele patru zile. Restaurantul ocupă o suprafață de 70 m2 în zona de vizibilitate maximă a food-court-ului. În primele zile de funcționare, Spartan Veranda Mall a fost vizitat de 1.500 de clienți, cifră obținută din numărul de bonuri eliberate la casă.
„Suntem foarte mulțumiți de rezultatul eforturilor noastre care s-au concretizat într-un restaurant cu un design inovator, unde se servesc preparate de o calitate ireproșabilă. În ceea ce privește amenajarea, am mizat pe creativitate și am transformat stâlpul din centrul spațiului într-un element important de decor care captează atenția în mod pozitiv. Aici am amplasat și simbolul mărcii, casca spartanică! Toți cei 15 angajați au ca principală grijă atenția la nevoile clienților. De altfel, investiția în instruirea personalului și schimbul de experiență între restaurantele din rețea sunt aspecte pe care noi, la Spartan, punem foarte mare preț: periodic, o parte din echipa de management merge la un stagiu de pregătire la centrul de la Botoșani”, a adăugat Constantin Puiu.
Vedeta meniului din Spartan Veranda Mall este souvlaki, un preparat complet ce conține toate cele cinci sosuri marcă proprie, numeroase legume, carne rotisată, fără aditivi, cartofi prăjiți în ulei de palmier și pyta din partea casei, pregătită pe loc. Cu ocazia inaugurării, au fost emise 3.000 de cupoane valabile până la finalul lunii decembrie, pe baza cărora clienții vor primi o băutură gratis la următoarea comandă, iar în săptămânile viitoare vor exista și alte promoții și oferte speciale.
“Deschiderea din Veranda Mall face parte din procesul de extindere și consolidare a mărcii Spartan pe piața autohtonă. Veranda este primul mall de proximitate pentru locuitorii uneia dintre cele mai traficate zone a capitalei, iar mixul de chiriași este unul bine echilibrat, inclusiv pe zona destinată restaurantelor, unde oferta este variată. Spartan este un business cu un concept foarte bine gândit, care are la bază ingrediente proaspete, din zona mediteraneeană, carne preparată asemănător cu gyrosul grecesc, dar și elemente originale, inedite, cu influențe diverse. Îmi pare bine că de acum și clienții Veranda Mall se vor putea bucura de aceste preparate deosebite”, a explicat Anișoara Bătăiosu, Director General S.C. Strong MND Corporation S.R.L., compania deținătoare a francizei Spartan.
SC Spartan Food Restaurante SRL, înființată în anul 2014, este deținută de Constantin Puiu, a primit franciza Spartan pentru restaurantele din Sun Plaza, Mega Mall, ParkLake și Veranda Mall și are 60 de angajați în aceste patru centre comerciale. Planurile sale de extindere cuprind deschiderea a două noi restaurante Spartan, în 2017, în zonele de nord și de vest ale Bucureștiului.